Decizia CCR nr. 22/2025Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.01.2025 · dosar 973/109/2017
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală încalcă principiile fundamentale privind calitatea legii, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, independența judecătorilor și inamovibilitatea acestora. În acest sens, observă că numai unul dintre cei trei membri ai completului de judecată care urmează să soluționeze cererea de recurs în casație este abilitat să se pronunțe asupra admisibilității în principiu a acestei cereri. De asemenea, arată că judecata se desfășoară fără citarea părților și fără participarea procurorului, în condițiile în care prevederile art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală îngăduie interpretarea potrivit căreia, cu ocazia verificării respectării dispozițiilor art. 438 din același cod, judecătorul nu se limitează la o verificare formală a indicării cazurilor de recurs în casație și a motivării lor, ci examinează dacă, în raport cu motivele arătate, sunt incidente cazurile de recurs în casație, antamând, astfel, judecata pe fondul cererii. Având în vedere că termenii „citare“ și „participare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 440 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală au accepțiuni complet diferite, consideră că aceste dispoziții de lege pot fi interpretate în sensul că numai participarea procurorului este interzisă, nu și cea a părților, care se pot prezenta, fără să fi fost citate, situație în care pot pune și concluzii. Mai arată că prevederile art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală împiedică exercitarea unei căi de atac împotriva încheierii pronunțate în temeiul acestui text de lege. ...
Sursa oficială ↗