Decizia CCR nr. 669/2024Punctul 38
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 03.12.2024
- Dosarul
- 1.312/333/2021
38. Cu privire la evaluarea respectării justului echilibru între interesele concurente, Curtea reține că legiuitorul are obligația constituțională de a identifica un punct de echilibru între interesul statului care privește încasarea rapidă și eficientă a cheltuielilor aferente serviciului public al justiției și interesul privat al persoanei constând în realizarea drepturilor sale pe cale judiciară. Or, în cauza de față, dispozițiile criticate au dat prevalență, în mod nejustificat, interesului statului fără a ține cont de modul concret de desfășurare a litigiului din perspectiva plății taxei judiciare de timbru. Astfel, Curtea reține că după parcurgerea procedurii de acordare a ajutorului public judiciar încheiată prin pronunțarea unei hotărâri de eșalonare a plății taxei judiciare de timbru, justițiabilul poate fi pus într-o situație procesuală mult defavorabilă, chiar față de cea care se afla la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. În acest sens, deși legea stabilește că renunțarea la judecată fără plata taxei judiciare de timbru se poate face până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât, Curtea observă că cererea de ajutor public judiciar se soluționează după acest moment, astfel încât, în ipoteza în care justițiabilul renunță la judecată, acesta este pus în situația de a nu-și putea regla conduita procesuală în coordonatele termenului antereferit pentru a evita plata taxei judiciare de timbru pentru un serviciu neprestat din partea instanței judecătorești. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.