Decizia CCR nr. 656/2024Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.11.2024 · dosar 7.781/256/2020
Punctul 10
10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece nu îndeplinesc exigențele de claritate și precizie ale normelor juridice, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituție. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile criticate nu sunt coordonate cu prevederile Legii nr. 289/2005 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional în domeniul transportului pe calea ferată și nici cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 203/1994 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, republicată, cu modificările ulterioare, deoarece nu determină în mod clar care subiect de drept și pentru ce anume este acesta responsabil să asigure paza stațiilor feroviare. În opinia autoarei excepției, obligația de pază a stațiilor feroviare revine administratorului infrastructurii, conform legislației speciale aplicabile, astfel că nu mai este nevoie de asigurarea unei paze suplimentare din partea operatorului feroviar, în conformitate cu Legea nr. 333/2003. Cu toate acestea, operatorul este sancționat tocmai pentru pretinsa încălcare a obligației de pază a zonei de siguranță a căii feroviare care revine administratorului acesteia și care este exercitată de lucrătorii din stația feroviară. Astfel, doar anumite persoane abilitate conform legii au dreptul să constate faptele considerate contravenții în raport cu infrastructura feroviară, aspect ce reiese și din art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 203/1994, republicată, toate aceste persoane fiind angajați și responsabili ai stației feroviare respective, iar nu și angajați ai operatorilor feroviari ale căror bunuri sunt în tranzit prin respectiva locație. ...
Sursa oficială ↗