Decizia CCR nr. 656/2024Punctul 28
Punctul 28
28. Totodată, Curtea a constatat că, în esență, susținerile autoarei excepției potrivit cărora, în temeiul Legii nr. 333/2003, obligația de pază a stațiilor feroviare revine administratorului infrastructurii, conform legislației speciale aplicabile, astfel că nu mai este nevoie de asigurarea unei paze suplimentare din partea operatorului feroviar, vizează, în realitate, nemulțumirea acesteia față de modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi de lege de către organul administrativ care a aplicat sancțiunea contravențională. Curtea a precizat că asemenea aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. ...
Sursa oficială ↗