Decizia ÎCCJ nr. 16/2017 (HP)Punctul VI

VI. Opinia specialiștilor consultați

Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu - Facultatea de Drept a comunicat că între elementele de tipicitate principale ale unei infracțiuni, respectiv acțiune/inacțiune, urmare și raport de cauzalitate, mai pot exista și alte împrejurări de care depinde tipicitatea faptei din perspectiva laturii obiective.

Infracțiunea prevăzută de art. 342 alin. (6) din Codul penal este omisivă, ceea ce înseamnă că ea se evidențiază întotdeauna prin raportare la o acțiune determinată, care îi este cerută subiectului.

În situația a cărei dezlegare se solicită, acțiunea de a depune armele sau munițiile în termenul prevăzut de art. 342 alin. (6) din Codul penal este indisolubil legată de obligația legală instituită prin art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aspect care determină reținerea celei din urmă obligații ca fiind o condiție de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal. De altfel, s-a considerat că rațiunea acestei modificări legislative a fost aceea de a restrânge sfera conduitelor care intră sub incidența legislației penale doar la acele situații în care, deși persoana a fost notificată să se prezinte în vederea vizării permisului de armă, nu a îndeplinit această obligație.

În doctrină s-a arătat că suntem în prezența legii de dezincriminare nu doar atunci când legea nouă suprimă o incriminare, ci și în ipoteza în care prin prevederile noii legi se restrânge sfera de incidență a unui anumit text astfel încât fapta concret comisă de inculpat nu mai întrunește condițiile impuse de acesta [F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. 1, Ed. C.H. Beck, București, pag. 265-266].

Concluzionându-se, s-a apreciat că această modificare legislativă determină, în mod evident, o dezincriminare de facto a infracțiunii prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal.

Sub aspectul celei de-a doua întrebări a cărei dezlegare se solicită s-a considerat că procedura plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată este una distinctă de procedura confiscării prevăzută de art. 549^1 din Codul de procedură penală. Așadar, judecătorul de cameră preliminară chemat să soluționeze cererea de confiscare specială trebuie să aprecieze asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru dispunerea confiscării speciale, putând dispune oricare dintre soluțiile prevăzute de lege.

În măsura în care s-ar accepta ideea că soluția definitivă, pronunțată în procedura plângerii împotriva soluțiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată de către judecătorul de cameră preliminară, are autoritate de lucru judecat în procedura prevăzută de art. 549^1 din Codul de procedură penală, ar însemna ca aceasta să fie golită de conținut ori lipsită de obiect, aspect inadmisibil.

Universitatea din Craiova - Facultatea de Drept a comunicat că situația premisă reprezintă preexistența unei realități, a unei stări de fapt ori a unei situații pe care se grefează infracțiunea și în lipsa căreia aceasta nu ar putea subzista. Alături de latura obiectivă și latura subiectivă, situația premisă face parte din conținutul constitutiv al infracțiunii. ...