Decizia ÎCCJ nr. 15/2017 (HP)Punctul III

III. Punctul de vedere al completului din cadrul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită Curtea a reţinut că, în speţă, infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 are mai multe variante alternative ale elementului material, existând infracţiunea ori de câte ori suntem în prezenţa cel puţin a unei astfel se variante alternative. Între aceste variante se regăseşte şi transportul drogurilor, care constă în deplasarea drogurilor dintr-un loc în altul. Infracţiunea prevăzută de art. 3 din lege are, de asemenea, mai multe variante alternative de comitere, acestea fiind introducerea sau scoaterea din ţară, importul/exportul de droguri fără drept. Introducerea în ţară reprezintă acţiunea de procurare, de luare a drogurilor dintr-un alt stat şi aducerea lor pe teritoriul naţional al României. De regulă, această introducere se realizează prin transport rutier, naval, aerian, feroviar şi presupune deplasarea drogurilor dintr-un stat străin peste frontiera de stat, în spaţiul teritorial al României. Prin urmare, în situaţia în care introducerea în ţară se face prin transport (greu de imaginat alte modalităţi de introducere), iar traficul naţional se realizează, de asemenea, tot în varianta alternativă a transportului (nu şi în celelalte variante: vânzare, transformare, oferire spre vânzare etc.), care se situează în continuarea primului transport, elementul material al celor două infracţiuni este acelaşi, fiind unic şi continuu. Argumentul potrivit căruia transportul implică în mod automat „deţinere“ şi astfel ar exista elemente materiale diferite (în acest sens fiind argumentate unele soluţii în practica judiciară) nu poate fi acceptat, deoarece nu se poate concepe transportul unor bunuri fără a le poseda, însăşi deplasarea acestora implicând posesia şi nefiind posibilă în lipsa posesiei bunurilor. Faţă de unicitatea elementului material s-ar putea pune problema concursului ideal de infracţiuni numai dacă, aşa cum arată dispoziţiile art. 38 alin. (2) din Codul penal, acţiunea sau inacţiunea săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni. Or, o acţiune unică de transport reprezintă una şi aceeaşi împrejurare faptică, neexistând niciun temei pentru ruperea transportului, în mod artificial, în două părţi componente. În ceea ce priveşte urmările produse, atât infracţiunea prevăzută de art. 2, cât şi cea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 sunt infracţiuni de pericol, ambele având ca rezultat socialmente periculos o stare de pericol pentru sănătatea populaţiei, pentru integritatea fizică şi mentală a consumatorilor. Nu în ultimul rând, în situaţia concursului ideal de infracţiuni, acţiunea ce constituie elementul material trebuie să conducă la o pluralitate materială şi juridică de rezultat, ceea ce în situaţia prezentată nu se realizează. Prin urmare, Curtea de apel a apreciat că unităţii elementului material al celor două infracţiuni (verbum regens) îi corespunde, în plan juridic, o unitate naturală de infracţiune, cu atât mai mult cu cât există şi unitate de rezoluţie infracţională, dar şi unitate de rezultat socialmente periculos. Elementul material al celor două infracţiuni - transportul drogurilor până la frontiera de stat şi transportul aceloraşi droguri după depăşirea frontierei de stat - este o acţiune, prin natura ei, de durată, susceptibilă de prelungire în timp, în mod natural şi după producerea rezultatului socialmente periculos, adică după ce infracţiunea a atins momentul consumării. Faţă de aceste argumente, opinia Curţii de Apel Bucureşti a fost în sensul că, ori de câte ori sunt întrunite condiţiile pentru reţinerea vreuneia dintre modalităţile elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000, nu se va putea reţine în concurs şi infracţiunea prevăzută de art. 2 din aceeaşi lege, dacă variante ale elementului material al acestei din urmă infracţiuni sunt înglobate în modalităţile reglementate de art. 3; în aceste situaţii se va reţine numai infracţiunea prevăzută de art. 3, care reprezintă astfel o variantă agravată a infracţiunii prevăzute de art. 2, în raport cu existenţa elementului de extraneitate. În concluzie, opinia exprimată a fost aceea că acţiunea unică de transport al drogurilor de risc şi mare risc pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României, desfăşurată de acelaşi subiect activ, constituie elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi nu al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs ideal. ...