Decizia ÎCCJ nr. 5/2017 (HP)Punctul II

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 28.02.2017 · dosar 4.087/1/2016
Punctul II
II. Expunerea succintă a cauzei Prin Sentinţa penală nr. 72 din data de 22 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.318/118/2015 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală, în baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sanctionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal şi a art. 76 alin. (1) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul M.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în modalitatea primirii sumei de 2.500 lei de la denunţătorul D.I. În baza art. 55 raportat la art. 66 şi art. 67 alin. (2) din Codul penal, a fost aplicată inculpatului M.M. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) , b) şi g) din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia de medic de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) pe o durată de 1 an, a cărei executare începe la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere, pe un termen de încercare de 2 ani stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) din Codul penal. În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere stabilit să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; ... b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; ... c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; ... d) să comunice schimbarea locului de muncă; ... e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. ... În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii comunitare. În baza art. 93 alin. (3) din Cod penal s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată, în folosul comunităţii, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa sau în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice din municipiul Constanţa, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, inculpatul nu poate presta această muncă, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, numărul zilnic de ore urmând a fi stabilit conform legii de executare a pedepselor. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) , b) şi g) din Codul penal, care nu se execută decât în cazul revocării sau anulării beneficiului suspendării sub supraveghere. Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 91 alin. (4) din Codul penal, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal, în sensul că, dacă pe durata termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu execută obligaţiile impuse, se poate dispuse revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În baza art. 289 alin. (3) din Codul penal s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul M.M. a sumei de 2.000 lei, primită de acesta cu titlu de mită de la martorul denunţător D.I., la data de 5 decembrie 2014, şi totodată s-a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 289 alin. (3) din Codul penal cu privire la suma de 500 lei, găsită cu ocazia efectuării percheziţiei la data de 15 decembrie 2014 şi care a fost ridicată de la inculpat de către organele judiciare. Sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatul M.M., la data de 17 noiembrie 2014, în calitate de medic primar şi şef al Secţiei clinice de chirurgie cardiovasculară din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a pretins suma de 3.000 lei de la denunţătorul D.I., condiţionând de remiterea acestei sume efectuarea unei operaţii chirurgicale pe cord de care depindea supravieţuirea pacientului. La data de 5 decembrie 2014 a primit de la denunţătorul D.I. suma de 2.000 lei în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuţiile sale de serviciu, respectiv efectuarea operaţiei chirurgicale asupra denunţătorului, iar la data de 15 decembrie 2014 a mai primit încă 1.000 lei, în acelaşi scop. S-a mai reţinut că fapta inculpatului M.M., săvârşită în calitate de medic primar chirurg şi şef al Secţiei clinice de chirurgie cardiovasculară, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal, avându-se în vedere faptul că inculpatul are calitatea necesară prevăzută de lege, aceea de funcţionar public, în sensul art. 175 din Codul penal, întrucât era angajat cu contract de muncă pe o durată nedeterminată şi avea calitatea de şef secţie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unitate spitalicească din cadrul sistemului public de sănătate, aşa cum se stipulează în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26/2014. Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat apel Ministerul Public - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpatul M.M. În cursul judecării cauzei în apel, apelantul inculpat, prin apărător ales, a invocat ca o chestiune prealabilă necesitatea de a lămuri calitatea sa de funcţionar public, prin raportare la Decizia nr. 26/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, întrucât la momentul comiterii presupusei fapte avea calitatea de medic şef secţie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, fiind sub puterea unui contract de mandat, şi nu a unui contract de muncă, ceea ce excedează deciziei menţionate şi conduce la concluzia că nu are calitatea de funcţionar public în înţelesul art. 175 alin. (1) din Codul penal, ci aceea de funcţionar asimilat în definiţia prevăzută de art. 175 alin. (2) din Codul penal, astfel încât îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 308 alin. (2) din Codul penal. Prin urmare, apelantul inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (2) din Codul penal, iar în situaţia în care instanţa de apel ar considera că, în baza Deciziei nr. 26/2014 anterior menţionate, a legii şi a clauzelor contractului de administrare, interpretat în paralel cu un contract individual de muncă, nu poate fi lămurită chestiunea pusă în discuţie, a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării acestei probleme de drept. Instanţa de apel a apreciat că se impune dezlegarea de principiu a chestiunii de drept invocate privind încadrarea medicului ce îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de administrare în categoria funcţionarilor publici prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal sau în cea prevăzută de art. 175 alin. (2) din Codul penal, sens în care a admis cererea formulată de inculpatul M.M. şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 475-476 din Codul de procedură penală. ...
Sursa oficială ↗