Decizia CCR nr. 502/2024Punctul 53

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.10.2024 · dosar 4.431/299/2020
Punctul 53
53. Totodată, Curtea reamintește că reabilitarea este o cauză ce înlătură consecințele condamnării, făcând să înceteze decăderile și interdicțiile, precum și incapacitățile, iar amnistia (postcondamnatorie), grațierea și prescripția executării pedepsei sunt cauze care înlătură sau modifică executarea pedepsei. Or, înscrierile din Registru - deși au natura juridică a unor interdicții sui generis, căci interzic persoanelor înscrise în această evidență, temporar sau permanent, săvârșirea anumitor fapte juridice sau încheierea unor acte juridice, respectiv desfășurarea unor activități profesionale, activități de voluntariat sau orice alt tip de activități care presupun contactul direct cu copiii, contactul direct cu persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane (art. 25 din Legea nr. 118/2019) - nu privesc executarea pedepsei, ci constituie o evidență informatizată a datelor, inclusiv dactiloscopice și genetice judiciare, privind persoanele fizice prevăzute de lege. Așa încât, instituții juridice precum reabilitarea judecătorească, grațierea, prescripția executării pedepsei ori amnistia (postcondamnatorie) nu produc niciun efect cu privire la aceste înscrieri. De altfel, așa cum s-a reținut în paragrafele anterioare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudența sa, că atât înscrierea în registrul autorilor de infracțiuni sexuale, cât și obligațiile aferente nu constituie o „pedeapsă“ în sensul art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Hotărârea din 17 decembrie 2019, pronunțată în Cauza Gardel împotriva Franței). Mai mult, Curtea europeană a reținut că cerința înregistrării în Registru nu îngreunează reabilitarea persoanei în cauză și nici nu conduce la stigmatizarea sa. ...
Sursa oficială ↗