Decizia CCR nr. 162/2024Punctul 17

17. Aplicând considerentele de principiu la speța dedusă judecății, Curtea constată că nu se poate reține neconstituționalitatea normelor criticate din perspectiva unei pretinse discriminări între persoanele ce le sunt aplicabile normele privind căile de atac în materia insolvenței și cele care beneficiază de căile de atac reglementate de dreptul comun aplicabile în alte materii, întrucât Legea nr. 85/2014 este o lege ce stabilește procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a fost edictată în virtutea prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar normele criticate sunt tocmai o aplicare a dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție și ale art. 124 alin. (2) referitor la faptul că justiția este unică, imparțială și egală pentru toți cetățenii, legiuitorul apreciind că specificul procedurilor de insolvență impune adoptarea unor reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, având în vedere faptul că, de principiu, așa cum Curtea a arătat mai sus, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea procedurilor insolvenței, cărora li se circumscriu și prevederile cuprinse în Legea nr. 85/2014. De altfel, Curtea observă că acolo unde a considerat necesar, legiuitorul a prevăzut că dispozițiile Legii nr. 85/2014 se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă și ale Codului civil[art. 342 din Legea nr. 85/2014], însă, în ceea ce privește căile de atac, pe acestea le-a configurat în mod distinct față de normele de drept comun. ...