Decizia CCR nr. 165/2025Punctul 22
Punctul 22
22. Aplicând considerentele de principiu la speța dedusă judecății, Curtea constată că nu se poate reține neconstituționalitatea normelor criticate, în raport cu prevederile constituționale ale art. 16, coroborate cu ale art. 21, art. 24, art. 124 alin. (2) și art. 129, din perspectiva unei pretinse discriminări între persoanele cărora le sunt incidente normele privind căile de atac în materia insolvenței și cele care beneficiază de căile de atac reglementate de dreptul comun, întrucât Legea nr. 85/2014 este o lege ce stabilește procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a fost edictată în virtutea prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Astfel, normele deduse controlului de constituționalitate sunt tocmai o aplicare a dispozițiilor constituționale privind accesul liber la justiție și utilizarea căilor de atac, legiuitorul apreciind că specificul procedurilor de insolvență impune adoptarea unor reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, având în vedere că, de principiu, așa cum Curtea a arătat mai sus, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea procedurilor insolvenței, cărora li se circumscriu și prevederile cuprinse în Legea nr. 85/2014 (pentru identitate de rațiune, a se vedea Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, precitată, paragrafele 26-27). De altfel, Curtea observă că, acolo unde a considerat necesar, legiuitorul a prevăzut că dispozițiile Legii nr. 85/2014 se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă și ale Codului civil (art. 342 din Legea nr. 85/2014), însă, în ceea ce privește căile de atac, pe acestea le-a configurat în mod distinct față de normele de drept comun (Decizia nr. 162 din 21 martie 2024, precitată, paragrafele 17 și 18). Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a normelor criticate, în raport cu dispozițiile constituționale menționate în susținerea acesteia, urmează să fie respinsă ca neîntemeiată. ...
Sursa oficială ↗