Decizia CCR nr. 2/2024Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele de lege criticate sunt neconstituționale, în condițiile în care, potrivit art. 55 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, în cazul admiterii recursului, instanța de recurs rejudecă în toate cazurile litigiul în fond, deși, potrivit normelor de drept comun, și anume prevederile art. 498 din Codul de procedură civilă, curțile de apel vor casa cu trimitere, o singură dată în cursul procesului, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este atacată cu recurs a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului. Așa fiind, în cazul hotărârilor pronunțate în litigii supuse prevederilor Legii nr. 101/2016, este posibil ca, după ce prima instanță a soluționat cauza în mod greșit pe baza unei excepții procesuale, instanța de recurs, admițând recursul și reținând cauza spre rejudecare după casare, să soluționeze cauza pe o altă excepție, desesizându-se în mod definitiv, dar fără a intra, propriu-zis, în judecarea fondului. Astfel, se ajunge la situația în care soluția nu ar putea fi cenzurată pe calea de atac a revizuirii. Or, Curtea Constituțională a reținut în repetate rânduri că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabile, fiind recunoscut că lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic. ...