Decizia CCR nr. 673/2023Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia face referire la art. 5 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și la art. 7 alin. (3) din același act normativ, dispoziții care prevăd că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. În opinia autoarei excepției, din interpretarea acestor texte legale rezultă că doar judecătorul este cel care are competența de a stabili sau, după caz, verifica sancțiunea contravențională aplicată, în funcție de natura și gravitatea faptei, pe bază de probe administrate în etapa cercetării judecătorești. Așa fiind, soluția legiuitorului ordinar de a impune judecătorului, prin lege organică, o anumită sancțiune contravențională, indiferent dacă fapta sau făptuitorul prezintă sau nu pericol social ridicat, constituie o reglementare neconstituțională, întrucât legislativul se implică în puterea judecătorească, impunând judecătorului soluția, indiferent de probațiunea administrativă. De asemenea, apreciază că le sunt îngrădite accesul la instanță și dreptul la apărare justițiabililor care, comițând fapte contravenționale sub imperiul Legii nr. 10/1995, nu au acces la justiție sub aspectul înlocuirii sancțiunii contravenționale cu una mai ușoară, respectiv cu avertismentul. ...