Decizia CCR nr. 609/2023Punctul 6

6. Curtea de Apel București - Secția I penală precizează, în prealabil, că participarea procurorului la ședințele de judecată este reglementată de dispozițiile art. 63 lit. e) și ale art. 67 alin. (1) și (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În concret, regula este aceea că la ședințele de judecată participă procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanța care judecă respectiva cauză (fie în fond, fie în apel etc.). Altfel spus, la ședințele de judecată de la judecătorie participă un procuror de la parchetul de pe lângă judecătorie, chiar și în situațiile în care urmărirea penală a fost efectuată de către parchetul de pe lângă tribunal sau chiar parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ca urmare a preluării cauzei, de exemplu). De asemenea, la soluționarea apelurilor declarate împotriva sentințelor penale pronunțate de judecătorie participă de regulă un procuror de pe lângă curtea de apel. Precizează că regula menționată anterior nu are vreo consacrare legislativă, dar este de notorietate că aceasta este situația cel mai des întâlnită în practică. Singurele excepții se referă la dosarele instrumentate de structurile specializate de parchet - Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.), la ședințele de judecată în fond și în căile extraordinare de atac participând procurori din cadrul acestor structuri, existând, de altfel, și o consacrare legislativă a acestei excepții. Reține că, până la modificarea operată prin Legea nr. 120/2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, procurorii D.I.I.C.O.T. participau inclusiv la ședințele de judecată în cauzele prin care se soluționau diverse situații apărute post sententiam - contestații la executare, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere etc. Observă că procurorul consideră că este neconstituțională sintagma cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 („cu excepția fazei de executare a pedepsei“), care exclude participarea la ședințe a procurorilor D.I.I.C.O.T. în aceste situații. Reține că, deși se face referire la anumite ordine interne ale Ministerului Public, pentru instanța de judecată acestea nu au nicio valoare, deoarece este strict problema parchetului cum își organizează activitatea din perspectiva principiului unității de acțiune care caracterizează activitatea sa. De asemenea, cu referire la invocarea „independenței“ D.I.I.C.O.T., arată că se omite faptul că și procurorul-șef al D.I.I.C.O.T. are la rândul său un procuror ierarhic superior, care nu face parte din cadrul structurii specializate, respectiv procurorul general al României (ierarhic superior și în raport cu prim-procurorul unui parchet de pe lângă judecătorie). În aceste condiții, apreciază că argumentele referitoare la încălcarea principiului controlului ierarhic, consacrat de art. 132 alin. (1) din Constituție, nu sunt valide. A considera că noțiunea de „independență“ din art. 1 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 exclude un control ierarhic asupra D.I.I.C.O.T. ar însemna o interpretare vădit neconstituțională, deoarece ar contraveni art. 132 alin. (1) din Constituție. Cât privește „competența materială“ a procurorului de ședință, reține că dispozițiile art. 55-63 din Codul de procedură penală nu se referă la „competența“ procurorului de ședință, iar art. 281 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală nu se referă la participarea procurorului „competent“, ci doar la participarea procurorului (la ședințele de judecată). În opinia instanței, nu ar fi neconstituțională nici eliminarea în totalitate a regulii conform căreia la ședințele de judecată, în dosarele instrumentate de structurile specializate, să participe procurorii „obișnuiți“, cu atât mai mult exceptarea unei anumite faze a procesului penal. Subliniază că argumentele autorului excepției de neconstituționalitate nu pot fi reținute, întrucât contestația la executare nu antamează niciodată fondul, deoarece altfel ar fi inadmisibilă. De asemenea, apreciază că nicio altă procedură din cele prevăzute în titlul V din Codul de procedură penală nu solicită o anumită specializare a procurorului (aceasta fiind oricum unica rațiune pentru care s-a adoptat soluția ca la ședințele de judecată în fond/căi de atac să participe procurori din structura specializată). Cu referire la sintagma „cu excepția fazei de executare a pedepselor“, reține că titlul V din Codul de procedură penală are denumirea „Executarea hotărârilor penale“ și apreciază că intenția legiuitorului a fost ca la toate procedurile derulate conform acestui titlu să participe procurori de pe lângă instanța competentă. Observă că exprimarea este una deficitară și, în acest sens, sunt adresele emise de D.I.I.C.O.T. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție [în prima susținându-se că la prezenta cauză nu poate participa un procuror D.I.I.C.O.T., în cea de-a doua apreciindu-se că, dacă ar fi vorba de o contestație la executare întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, se impune ca la ședința de judecată să participe un procuror D.I.I.C.O.T.]. Observă că în cadrul Ministerului Public lucrurile nu sunt clare, iar „executarea pedepselor“ reprezintă doar o parte din executarea hotărârilor penale, iar sintagma menționată este în măsură să genereze interpretări diferite prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. ...