Decizia CCR nr. 523/2023Punctul 39

39. Cu privire la art. XVII alin. (4) din legea criticată, se susține că a fost redactat fără a se ține cont de exigențele prevăzute de Legea nr. 24/2000, fiind necesară împărțirea acestuia în mai multe alineate, astfel încât fiecare ipoteză avută în vedere să fie redată în mod clar și predictibil. În ceea ce privește prima teză a alin. (4) al art. XVII din legea criticată, se susține că aceasta nu are niciun efect juridic propriu, fiind evident că se aplică legile incidente în ipoteza dată. În ceea ce privește teza finală a alin. (4) al art. XVII din legea criticată, se susține că, dincolo de faptul că este formulată într-o manieră ambiguă, nu rezultă cine și în raport cu ce criterii decide că funcția respectivă poate fi transformată într-o funcție publică de conducere superioară, în măsura în care s-ar respecta condiția referitoare la încadrarea în normativul de personal și în procentul de funcții de conducere. În plus, se menționează că nu rezultă din textele propuse cum se procedează în situația în care sunt mai multe persoane aflate într-una dintre ipotezele prevăzute de norme. În ceea ce privește art. XVII alin. (5) din legea criticată, se apreciază că intenția de reglementare cu privire la textul lit. c) este neclară și dificil de pus în aplicare având în vedere sintagma „procedurile de concurs proba scrisă sau interviu“. De asemenea, se susține că nu este clar la ce categorii de personal se referă lit. l) de la alin. (5) , sintagma „(...) pentru organizarea de spectacole și concerte, organizarea și valorificarea patrimoniului mobil și imobil, constituirea, organizarea, prelucrarea, dezvoltarea și conservarea colecțiilor de cărți“ fiind vagă și susceptibilă de interpretări și aplicări neunitare. Se consideră, totodată, că lit. n) a aceluiași alineat este neclară și imprevizibilă, neprecizându-se ce se are în vedere prin norma prezentată, în condițiile în care (i) posturile se desființează la data intrării în vigoare a prezentei legi; astfel, nu este clar momentul temporal în care va aproba Guvernul prin memorandum alte posturi care să nu se desființeze; (ii) legea adoptată prin procedura angajării răspunderii Guvernului ar trebui să fie de imediată aplicare, nefiind clar până unde se poate ajunge în timp cu desființarea posturilor. Cât privește art. XVII alin. (7) din legea criticată, se susține că nu rezultă cu claritate la ce posturi și din cadrul căror structuri organizatorice se referă textul și în ce condiții se pot acestea înființa, sintagma „în cazuri temeinic justificate“ fiind vagă și susceptibilă de interpretări și aplicări diferite, cu atât mai mult cu cât nu se deduce cine ar urma să facă justificarea respectivă. Cu privire la art. XVII alin. (8) din legea criticată, se susține că, dat fiind că alin. (8^1) al art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010, la care se face trimitere, nu prevede cum se stabilește efectiv numărul de posturi, ci reglementează modalitatea în care acesta se actualizează anual, în anumite condiții, textul criticat este neclar și imprevizibil. ...