Decizia CCR nr. 495/2022Punctul 6

6. Judecătoria Sibiu - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că autorul excepției critică, prin prisma invocării unei excepții de neconstituționalitate, dispozițiile deciziei instanței supreme în care se definește noțiunea de proces penal, utilizată în denumirea căii extraordinare de atac a redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate. De asemenea, reține că folosirea procedurii redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate este limitată de legiuitor prin condiții expres prevăzute în textul procedural. Apreciază că desfășurarea procesului penal în lipsa inculpatului nu este în sine incompatibilă cu exigențele procesului echitabil, iar soluția oferită de legiuitor prin stabilirea modalității în care se poate desființa o hotărâre judecătorească având autoritate de lucru judecat nu contravine dispozițiilor art. 16, ale art. 21 alin. (3) , ale art. 24 și 53 din Constituție ori prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât, de cele mai multe ori, prin acțiunile sale, inculpatul este cel care determină situația în care nu a putut fi informat despre desfășurarea urmăririi penale și care l-a împiedicat să participe la desfășurarea procesului penal, aspect consacrat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 februarie 2008, pronunțată în Cauza Demebukov împotriva Bulgariei. Consideră că nu se poate pune semnul egalității între o persoană care dă dovadă de bună-credință și manifestă interes față de procedurile penale care o vizează și cea care nu manifestă niciun interes relativ la aceste proceduri. În aceste condiții, apreciază că, în cauză, nu se pune problema existenței unui viciu de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 466-469 din Codul de procedură penală, ci, cel mult, a unei chestiuni de politică legislativă, prin care legiuitorul a înțeles să limiteze strict cazurile în care o hotărâre judecătorească având autoritate de lucru judecat poate fi desființată. Reține, totodată, că interesul urmărit de legiuitor a fost acela de a conferi persoanei judecate în lipsă posibilitatea de a-și valorifica dreptul la apărare prin participarea în persoană la desfășurarea cercetării judecătorești și, implicit, la administrarea probatoriului, având posibilitatea de a solicita administrarea de probe care să combată acuzația în materie penală adusă prin actul de sesizare. Apreciază că, prin reglementarea acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul național a impus un standard de protecție superior conferit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și statuat în hotărârile din 31 ianuarie 2012 și 28 februarie 2008, pronunțate în Cauzele Stoyanov împotriva Bulgariei și Demebukov împotriva Bulgariei. ...