Decizia CCR nr. 892/2020Punctul 8

8. În ceea ce privește însă critica de neconstituționalitate raportată la art. 44 alin. (2) din Constituție, instanța de judecată arată că în expunerea de motive a Legii nr. 77/2016 s-a învederat că prin adoptarea acestui act normativ s-a dorit să se vină în sprijinul debitorilor-persoane fizice care nu dispun de mijloace necesare achitării creditului către bancă, în situația în care imobilul aflat în proprietatea debitorului a fost valorificat în urma executării silite, rămânând o diferență de plată din partea debitorului. Instanța reține că prin intervenția statului există o ingerință în dreptul de proprietate al creditorului care are speranța legitimă că obiectul obligației (creanța constând într-o sumă de bani), pe de o parte, va fi realizat în întregime și, pe de altă parte, că acesta nu va fi modificat. Mai mult, având în vedere că în unele situații bunul garantat și oferit pentru stingerea obligației nu conduce la stingerea creanței în totalitate, pentru restul rămas neexecutat creditoarei i se produce, în fapt, o expropriere. Instanța arată că din analiza Legii nr. 77/2016 rezultă, de fapt, că accesul debitorului la beneficiul de a renunța la obligația de rambursare a creditului în schimbul proprietății imobilului ipotecat sau adus în garanție nu este condiționat de dovada imposibilității obiective de rambursare a creditului rămas neachitat. Dimpotrivă, au acces la această facilitate și debitorii prezumtivi rău-platnici care, deși au mijloace financiare, refuză achitarea ratelor lunare. Așa fiind, instanța de judecată susține că Legea nr. 77/2016, în întreg conținutul său, nu prevede în mod concret care sunt criteriile obiective care au stat la baza determinării categoriilor de consumatori care pot beneficia de prerogativele acestei legi, creându-se posibilitatea ca debitorul să ia decizii discreționare și să încalce obligațiile contractuale, prejudiciind cealaltă parte ori de câte ori va dori, iar textele de lege nu fac nicio diferență între debitorii de bună-credință și cei de rea-credință, deoarece nu se face nicio mențiune cu privire la situația reală financiară a debitorului. Mai mult, prin utilizarea procedurii prevăzute de lege, respectiv, prin notificarea creditorului, debitorul are posibilitatea să suspende unilateral executarea plății până la soluționarea litigiului în fața instanței. ...