Decizia CCR nr. 820/2020Punctul 3

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.11.2020 · dosar 2.329/87/2016
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că nu este motivată critica autorului formulată din perspectiva lipsei de imparțialitate a procurorului din speță. Precizează, însă, că în situația în care se apreciază că procurorul nu este imparțial sau nu se justifică participarea acestuia la respectiva cauză, există remedii în Codul de procedură civilă în sensul că poate fi recuzat procurorul sau se poate invoca lipsa calității procesuale pasive a acestuia. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public consideră ca fiind neîntemeiată și critica formulată prin raportare la dispozițiile art. 132 alin. (1) din Constituție, context în care învederează faptul că procurorul este parte într-un proces civil doar din punct de vedere procesual, nu și din punct de vedere material, întrucât acesta nu își apără un drept material propriu. ...
Sursa oficială ↗