Decizia CCR nr. 614/2020Punctul 6

6. Se mai arată că procedura insolvenței este gândită ca unicul mijloc procedural prin care creditorii unui debitor aflat în incapacitate de plată să își poată valorifica drepturile. Alături de alte efecte care decurg din deschiderea procedurii de insolvență, suspendarea executărilor silite și derularea procedurilor execuționale individuale are, pe de o parte, menirea de a permite reorganizarea debitorului, dar asigură și respectarea drepturilor concursuale ale creditorilor care sunt interesați în lichidarea societății, în vederea îndestulării din veniturile obținute în urma valorificării activelor. Procedura de insolvență se poate deschide la cererea debitorului sau a creditorilor, așa cum este cazul în speță, dar odată rămasă definitivă hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență, efectul suspendării executărilor silite nu poate fi anihilat. Se ajunge astfel în situația în care instanța penală suspendă o procedură de lichidare judiciară, cu consecința punerii tuturor creditorilor în imposibilitatea executării propriilor creanțe asupra debitorului persoană juridică, ceea ce poate conduce la limitarea nejustificată a dreptului lor de proprietate garantat de art. 44 alin. (1) din Constituție, și, în cele din urmă, a dreptului lor de acces la justiție garantat de art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție, drept care se extinde și asupra fazei de executare silită. Măsura preventivă a suspendării procedurii de dizolvare și lichidare are menirea de a proteja persoanele vătămate prin săvârșirea unei infracțiuni de acțiunile frauduloase ale făptuitorului, dar în cazul lichidării judiciare din cadrul procedurii de insolvență ajunge să paralizeze dreptul creditorilor de a acționa împotriva debitorului și de a-și putea recupera creanțele, în condițiile în care nu există remediul procedural care să le permită să declanșeze o procedură de executare silită individuală, care prin natura ei este incompatibilă cu procedura colectivă a insolvenței. În speță, măsura provizorie a suspendării procedurii de dizolvare și lichidare a intervenit în etapa de observație, ajungându-se în situația imposibilității declanșării procedurii de faliment, care presupune și dizolvarea societății, conform art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Aceasta are drept efect, pe de o parte, punerea creditorilor deținători ai unor creanțe anterioare deschiderii procedurii în imposibilitatea valorificării drepturilor lor, dar și acumularea de noi datorii curente prin continuarea unei activități care generează pierderi, drepturi de creanță care la rândul lor nu vor putea fi valorificate. Din acest punct de vedere, avându-se în vedere lipsa unei distincții a legiuitorului între dizolvarea și lichidarea voluntară, derulată extrajudiciar, și dizolvarea și lichidarea judiciară din cadrul procedurii de insolvență, dispozițiile art. 493 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală pot conduce la limitări ale drepturilor părților garantate de Constituție, dincolo de limita rezonabilă impusă de art. 53. ...