Decizia CCR nr. 589/2020Punctul 53

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.07.2020 · dosar 709A/2020
Punctul 53
53. O altă critică a dispozițiilor art. 1 din Legea privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică vizează sintagma „la data intrării în vigoare a legii“, considerată de autorii sesizării inutilă, dar susceptibilă de a crea confuzie sub aspectul momentului de la care normele juridice își produc efectele juridice. Cu privire la această critică, Curtea reține că legiuitorul folosește sintagma „la data intrării în vigoare a prezentei legi“ pentru a marca momentul de la care încep să fie incidente interdicția de înstrăinare a participațiilor statului, respectiv suspendarea operațiunilor privind înstrăinarea participațiilor statului, ambele urmând a opera „pentru o perioadă de doi ani“. Împlinirea termenului de aplicare a dispozițiilor legii are ca efect direct, ope legis, încetarea producerii efectelor juridice ale dispozițiilor normative referitoare la interdicția de înstrăinare/suspendarea operațiunilor privind înstrăinarea participațiilor statului. Curtea constată, așadar, că sintagma „la data intrării în vigoare a legii“ nu se referă doar la momentul de la care prevederile legii încep să producă efecte juridice, care, în mod evident, nu poate fi altul decât acela al intrării în vigoare a actului normativ, cât mai ales pentru a marca debutul termenului de 2 ani în care operează interdicția de înstrăinare, respectiv suspendarea operațiunilor de înstrăinare a participațiilor statului. Din această perspectivă, dispozițiile contestate sunt clare, neechivoce, normele edictate având un vădit caracter temporar. Ca rezultat al interpretării logice și gramaticale a dispozițiilor actului normativ, intervalul de timp în care acesta produce efecte juridice poate fi determinat în mod precis și previzibil, prin urmare critica de neconstituționalitate formulată cu privire la acest aspect este, de asemenea, neîntemeiată. ...
Sursa oficială ↗