Decizia CCR nr. 754/2019Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.11.2019 · dosar 5.215/120/2014
Punctul 6
6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții Constituționale acordă cuvântul avocatului autorului excepției de neconstituționalitate, care apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind întemeiată. În esență, arată că în cauză au fost propuse și administrate probe în condiții care evocă incidența dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate se solicită a fi constatată. În cauza în care autorul excepției a fost judecat, probele au fost propuse și administrate din oficiu de către procuror, ca organ de urmărire penală, și de către instanța judecătorească. Alte probe nu au fost administrate nici în cursul urmăririi penale, nici în cadrul cercetării judecătorești, fiind refuzate toate probele propuse de acuzat. Astfel, în procesul penal, administrarea probelor din oficiu exclude chiar acuzatul de la exercițiul dreptului la apărare, deoarece principiul potrivit căruia organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului nu a fost respectat. Singura probă administrată, care a stat la baza stabilirii vinovăției, a fost o probă administrată, din oficiu, de instanța de judecată. Așa fiind, normele legale care permit ca instanța judecătorească să administreze probe în acuzare sunt neconstituționale, încălcând dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție. Face referire la situația de fapt din dosar, arătând că nici organul de urmărire penală și nici instanța judecătorească nu l-au audiat pe inculpat. În consecință, având în vedere că legea procesuală nouă a adoptat reguli și instituții specifice sistemului adversial, iar separația funcțiilor judiciare exclude judecătorul de la efectuarea actelor de urmărire penală, rezultă că dispozițiile criticate, care permit judecătorului să administreze din oficiu probe în acuzare, sunt neconstituționale. Solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. ...
Sursa oficială ↗