Decizia ÎCCJ nr. 362/2025 (HP)Punctul III

III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia a fost invocată chestiunea de drept 11. Prin Cererea înregistrată cu nr. 3.691/99/2023 pe rolul Tribunalului Iași - Secția I civilă, reclamanta T.L. a chemat în judecată pe pârâtul C.M.I., solicitând instanței să dispună anularea deciziei de reintegrare din 20 februarie 2022, a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă din 5 mai 2023, a deciziei de concediere din 26 mai 2023 și a tuturor actelor subsecvente emise de pârât, precum și la plata drepturilor salariale indexate, majorate și actualizate cu rata inflației, de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data de 5 mai 2023 și până la reintegrarea sa efectivă. ... 12. Prin Sentința civilă nr. 608 din 1 aprilie 2024, Tribunalul Iași - Secția I civilă a admis în parte cererea și a anulat decizia de suspendare a contractului individual de muncă din 5 mai 2023, decizia de concediere din 26 mai 2023, referatele de sesizare a abaterii disciplinare din 3 și 4 aprilie 2023, convocarea la cercetarea disciplinară din 18 aprilie 2023, procesul-verbal de audiere din 18 mai 2023, raportul final pentru cercetarea disciplinară prealabilă din 18 mai 2023; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind anularea deciziilor de reintegrare din 20 februarie 2022 și din 20 februarie 2023 și, ca lipsite de interes, capetele de cerere privind obligarea pârâtului la reintegrarea efectivă și reală cu înștiințarea la adresa corectă a reclamantei și la plata drepturilor salariale, începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea sa efectivă. ... 13. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a obținut pe cale judiciară anularea unei decizii anterioare de concediere, prin Sentința civilă nr. 196 din 3 februarie 2023 a Tribunalului Iași - Secția I civilă. ... 14. La scurt timp după pronunțarea acestei sentințe, angajatorul a emis decizia de reintegrare din 20 februarie 2023 și, ulterior, decizia de suspendare a contractului individual de muncă și, în final, decizia de concediere ca urmare a absențelor nejustificate ale reclamantei. ... 15. Prima instanță a apreciat că niciuna dintre comunicările făcute de pârât reclamantei până la data emiterii deciziei de concediere din 26 mai 2023 nu au fost eficiente având în vedere că aceasta a comunicat domiciliul procesual ales instanței în ședință publică și în prezența apărătorului pârâtului, astfel încât nu i se poate imputa absența nejustificată de la serviciu. ... 16. A mai reținut că reclamanta nu era obligată să se prezinte la locul de muncă odată cu pronunțarea hotărârii, în condițiile în care aceasta nu fusese încă redactată și comunicată, fiind discutabilă posibilitatea punerii sale în executare încă de la momentul pronunțării. ... 17. Prin urmare, tribunalul a apreciat că este evident că angajatorul trebuie să aducă la cunoștința salariatului executarea de bunăvoie a hotărârii prin care s-a dispus reintegrarea acestuia, chiar dacă dispozițiile legale nu reglementează în detaliu această chestiune. ... 18. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. ... 19. Reclamanta a susținut, în esență, că angajatorul, în mod vremelnic, a pus în executare Sentința civilă nr. 196 din 3 februarie 2023 a Tribunalului Iași - Secția I civilă, înainte de comunicarea acesteia, la data de 21 aprilie 2023, atacată cu apel la data de 28 aprilie 2023, iar prima instanță în mod nelegal a respins reintegrarea în muncă, în mod efectiv și real, cu plata drepturilor salariale cuvenite, invocând în mod greșit prima decizie de concediere din 4 aprilie 2022 ce a format obiectul Dosarului nr. 2.622/99/2022 al Tribunalului Iași - Secția I civilă. ... 20. A mai arătat că angajatorul nu i-a comunicat întreaga documentație la noua adresă, adusă la cunoștință în ședința publică din 14 noiembrie 2022, astfel că, independent de voința sa, nu s-a putut prezenta la locul de muncă. ... 21. Pârâtul a susținut că toate comunicările ulterioare datei de 3 februarie 2023, când instanța s-a pronunțat asupra fondului, au fost făcute la adresele indicate în cererea de chemare în judecată, astfel că nu i se poate imputa împrejurarea că fosta salariată nu mai locuia efectiv la adresele respective. ... 22. Totodată, a menționat că decizia de reintegrare nu materializează un act de dispoziție al angajatorului, întrucât acesta nu face decât să pună în aplicare o măsură executorie pe care instanța a stabilit-o în favoarea salariatului, măsură executorie de la data soluționării cauzei în primă instanță. ... 23. A mai făcut referire la o decizie pronunțată într-o cauză similară prin care s-a stabilit că, în lipsa unui text expres de lege care să oblige angajatorul să emită o decizie de reintegrare în muncă, rezultă că reintegrarea are loc în baza hotărârii judecătorești; așadar, salariatul are obligația de a se prezenta la locul de muncă din momentul pronunțării sentinței, fără a fi necesară efectuarea vreunui demers de către angajator. ... 24. În acest context a subliniat că nu există o obligație generică de a comunica decizia de reintegrare a salariatului atât timp cât în sarcina angajatorului nu este prevăzută obligația de a întocmi un astfel de act. ... 25. Prin Încheierea nr. 337 din 13 februarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a dispus strămutarea judecării cauzei de la Curtea de Apel Iași la Curtea de Apel Suceava, cu păstrarea actelor de procedură îndeplinite. ... ...