Decizia ÎCCJ nr. 310/2025 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 15.09.2025 · dosar 2.236/111/2023
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 11. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor - Secția I civilă la 15.06.2023, contestatoarea AA a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii X (CJP X), să dispună anularea Deciziei nr. R-aaa din 26.04.2023 și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei de serviciu, ca urmare a constatării îndeplinirii condițiilor de vechime în specialitate prevăzute de art. 211 din Legea nr. 303/2022, cu plata retroactivă a drepturilor de pensie de la data depunerii cererii de stabilire a pensiei de serviciu. ... 12. În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin decizia contestată în prezenta cauză, a fost respinsă cererea sa de înscriere la pensia de serviciu, apreciindu-se că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 211 din Legea nr. 303/2022 cu privire la realizarea unei vechimi de 25 de ani în funcția de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, apreciindu-se că vechimea în funcție nu poate depăși numărul anilor calendaristici în care a desfășurat activitate de specialitate, indiferent de numărul de ore lucrate. ... 13. Contestatoarea a precizat că, pentru perioada exercitării cumulului de funcții, respectiv 1.10.2005-31.12.2007, calculul vechimii s-a efectuat cumulat, proporțional, raportat la norma întreagă de lucru și pentru timpul parțial de lucru, rezultând o vechime în specialitate, exprimată în ani, luni și zile de un an opt luni și șapte zile. ... 14. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 211 din Legea nr. 303/2022, art. 35 din Codul muncii și ale art. 424 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 sau Codul administrativ). ... 15. Prin Sentința civilă nr. 314/LM din 1 aprilie 2024, Tribunalul Bihor - Secția I civilă a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea AA, în contradictoriu cu intimata CJP X, reținând, în esență, că intimata a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, în raport și cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. p) și r) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), precum și ale art. 33 și art. 34 alin. (1) și (2) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2011 (Normele de aplicare a Legii nr. 263/2020), constatând că prevederile art. 424 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 nu sunt aplicabile în situația contestatoarei. ... 16. Totodată, prima instanță a reținut și redat considerentele deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 11 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 10 iunie 2019 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10/2019), și nr. 11 din 20 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 aprilie 2023 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 11/2023). ... 17. Împotriva sentinței menționate la paragraful 15 a declarat apel contestatoarea AA, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii contestației. ... 18. În motivarea apelului, apelanta-contestatoare a arătat că interpretarea dată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, întrucât raportarea nu trebuie să se facă la perioada calendaristică, ci trebuie avut în vedere faptul că vechimea în muncă a fost înlocuită cu stagiul de cotizare, invocând în acest sens dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 263/2010. Or, acest stagiu îi este recunoscut apelantei potrivit adeverinței eliberate de angajator. ... 19. De asemenea, au fost invocate dispozițiile art. 16 alin. (5) , art. 35 și ale art. 106 din Codul muncii, precum și dispozițiile art. 424 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, prevederi în raport cu care s-a afirmat că nu există niciun impediment pentru care să nu poată fi valorificată vechimea în specialitate a apelantei dobândită prin cumul de funcții, având în vedere principiul neîngrădirii dreptului la muncă ce consacră posibilitatea salariaților de a desfășura, în același timp, mai multe activități profesionale, în baza unor contracte individuale de muncă. ... 20. Intimata CJP X a formulat întâmpinare la apel, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. ... 21. În motivare, intimata a invocat dispozițiile art. 16 alin. (5) din Codul muncii, arătând că, începând cu 1 aprilie 2001, drepturile de pensie se stabilesc în funcție de stagiul de cotizare, ce poate să fie egal cu vechimea în muncă sau mai mare, adăugându-se, spre exemplu, și perioade în care persoana nu a avut calitatea de salariat în muncă cum ar fi durata studiilor universitare. ... 22. Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ... ...
Sursa oficială ↗