Decizia CCR nr. 547/2019Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că redactarea textelor criticate este deficitară deoarece acestea nu prevăd o obligație legală a procurorului de a administra și prezenta probe noi asupra cărora să poată pune concluzii inculpatul, prin avocat, într-un mod efectiv, și nici, în mod expres, o sancțiune procesuală în cazul în care procurorul nu efectuează niciun act de urmărire penală în intervalul de timp dintre luarea măsurii arestării preventive și data formulării propunerii de prelungire a arestării preventive, acte de urmărire penală din care să rezulte dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin sau au apărut noi temeiuri justificative ale măsurii arestării preventive. Se susține că, în situația în care organele de urmărire penală nu efectuează acte de urmărire penală în intervalul de timp mai sus menționat, verificarea subzistenței temeiurilor inițiale ale arestării preventive sau verificarea intervenirii unor noi temeiuri care să justifice menținerea acestei măsuri este lipsită de obiect, iar prelungirea măsurii anterior menționate va fi una automată, motivele neputând fi decât cvasiidentice cu cele care au fost avute în vedere la luarea inițială a măsurii arestării preventive, aspect ce contravine dispozițiilor art. 5 paragraful 3 din Convenție. Așa fiind, apărarea în procedura prelungirii măsurii arestării preventive, în ipoteza analizată, nu poate fi decât una formală, aspect ce contravine dispozițiilor art. 24 din Constituție. Este invocată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile din 1 decembrie 2009, 6 februarie 2014 și 24 aprilie 2018, pronunțate în cauzele Irinel Popa împotriva României, Zimin împotriva Rusiei și Ovidiu Cristian Stoica împotriva României, prin care s-a statuat constant că prelungirea arestării preventive nu se poate dispune prin formule succinte, abstracte și cvasiidentice, stereotipe, trebuind a fi analizată în concret situația fiecărui inculpat în parte și oferite motive din care să rezulte modul în care eliberarea acestuia ar prejudicia obținerea de probe sau ar fi contrară ordinii publice. Se susține că, prin raportare la jurisprudența anterior referită, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) -(3) , întrucât îngrădesc dreptul inculpatului arestat preventiv la examinarea reală a sustenabilității și legalității propunerii de prelungire a măsurii preventive dispuse în privința sa. Sunt invocate de asemenea prevederile art. 8 alin. (4) și ale art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și se susține că modul echivoc în care sunt redactate prevederile art. 234 alin. (1) și (2) , ale art. 236 alin. (1) și ale art. 237 alin. (1) din Codul de procedură penală conduce la o jurisprudență bazată pe interpretarea greșită a acestor dispoziții legale. ...