Decizia CCR nr. 147/2019Punctul 4

4. De asemenea, autorii sesizării susțin că Legea pentru modificarea și completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție și, totodată, principiul legalității incriminării și a pedepsei, prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituție, fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate. În acest sens se face trimitere la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 26 din 18 ianuarie 2012 și se arată că legea analizată încalcă dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, care, deși nu au valoare constituțională, obligă legiuitorul la respectarea unor criterii obligatorii cu ocazia elaborării actelor normative, necesare pentru sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației și pentru asigurarea unui conținut adecvat al acestora, criterii a căror respectare garantează securitatea raporturilor juridice. Se susține că legea criticată se află în contradicție cu dispozițiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform cărora „în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei“, întrucât art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005 prevăd pedepse mai mari decât maximul special reglementat de norma procesual penală anterior menționată. Se mai arată că legea criticată este în contradicție cu prevederile art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal, conform cărora instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă pedeapsa aplicată, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, întrucât obligă instanțele la suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, chiar dacă cuantumul pedepsei, stabilit potrivit limitelor de pedeapsă prevăzute la art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005, este mai mare de 3 ani. Se arată, totodată, că pct. 2 al articolului unic din Legea pentru modificarea și completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale prevede „transformarea“ pedepsei cu suspendarea executării sub supraveghere în pedeapsa închisorii cu executare, exprimare care este non-juridică, improprie dreptului penal, în cadrul acestuia din urmă neregăsindu-se o instituție cu o asemenea denumire. Se mai susține că natura juridică a suplimentului de 20% din baza de calcul nu este stabilită cu claritate și că, în măsura în care acesta are natura unei amenzi penale, contravine prevederilor secțiunii a 3-a din cap. II al titlului III al părții generale a Codului penal referitoare la condițiile generale de stabilire a pedepsei amenzii. Se arată, de asemenea, că dispozițiile legale criticate contravin principiului legalității pedepsei, deoarece art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005 prevăd exclusiv drept sancțiune pedeapsa închisorii, nu și pedeapsa amenzii penale, la care face referire articolul unic pct. 2 din legea criticată. Se arată, de asemenea, că prevederile legii criticate sunt imprevizibile, generând o aplicare viitoare impredictibilă, întrucât din cuprinsul acestora nu se înțelege dacă autorul infracțiunii poate beneficia de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 o singură dată, indiferent de etapa procesuală a aplicării lor, sau dacă acestuia îi vor putea fi aplicate aceleași dispoziții legale o singură dată în fiecare etapă procesuală, prin urmare dacă acesta ar putea beneficia de aplicabilitatea acestor prevederi legale de patru ori, în cele patru faze ale procesului penal prevăzute la alin. (1) -(1^4) ale art. 10 anterior menționat, respectiv în etapa urmăririi penale sau a judecății până la primul termen de judecată, în etapa judecății, până la terminarea cercetării judecătorești, în termen de 1 an de la pronunțarea sentinței și în etapa executării pedepsei. Se susține, de asemenea, că sintagma „alineatele precedente“ din cuprinsul art. 10 alin. (1^3) din Legea nr. 241/2005 este neclară, întrucât în situația în care se dispune renunțarea la urmărirea penală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, sau condamnarea la plata unei amenzi penale, potrivit art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005, nu se mai poate proceda la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Sunt invocate considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 447 din 29 octombrie 2013 și nr. 33 din 23 ianuarie 2018. ...