Decizia CCR nr. 869/2018Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și principiul legalității și ale art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public, precum și prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu stabilesc o limită temporală a revocării ordonanțelor de clasare și nicio altfel de limită în exercitarea acestei puteri discreționare. Invocă în acest sens jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a stabilit că se bucură de autoritate de lucru judecat și o hotărâre prin care s-a dispus stingerea acțiunii penale de către Ministerul Public, fără intervenția unei instanțe de judecată (Hotărârea din 11 februarie 2003, pronunțată în cauzele conexate C-187/01 și C-385/01 - Acțiuni penale împotriva lui Hüseyin Gözütok și Klaus Brügge, Hotărârea din 28 septembrie 2006, pronunțată în Cauza C-150/05 - Jean Leon Van Straaten împotriva Olandei și Italiei). Deduc de aici că, în concepția instanței europene, o soluție de finalizare a unui dosar penal fără trimitere în judecată este asimilată unei hotărâri judecătorești de achitare, ceea ce ar face, de plano, imposibilă repunerea în discuție a soluției fără a afecta principiul securității raporturilor juridice. De asemenea, invocă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Hotărârea din 4 august 2005, pronunțată în Cauza Stoianova și Nedelcu împotriva României. Autorii excepției susțin că o soluție de clasare necontestată poate fi repusă în discuție doar în situații excepționale și reglementate expres. Astfel, consideră că, pentru a proteja securitatea raporturilor juridice, este imperios necesar ca posibilitatea de a redeschide urmărirea penală să aibă o limită temporală și să fie restrânsă la anumite motive excepționale, care să nu vizeze o eventuală netemeinicie sau nelegalitate. Din acest punct de vedere, apreciază că zecile de hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului care au avut ca obiect procedura de recurs în anulare constituie argumente suficiente (Hotărârea din 26 aprilie 2016, pronunțată în Cauza S.C. Britanic World S.R.L. împotriva României). Or, dispozițiile art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală nu instituie suficiente limitări pentru a asigura caracterul excepțional al redeschiderii unui proces penal, întrucât nu precizează cadrul legal în care trebuie obținute probele noi și nici nu exclude posibilitatea redeschiderii procesului în temeiul unor probe care nu au fost administrate ca urmare a culpei organelor de urmărire penală. Totodată, consideră că este ineficient controlul judecătoresc asupra redeschiderii urmăririi penale, câtă vreme condițiile menționate mai sus nu sunt îndeplinite. Prin urmare, susțin că dispozițiile de lege criticate permit arbitrariul, dând procurorului posibilitatea să revoce oricând, fără nicio limitare clară, o rezoluție sau o ordonanță prin care s-a finalizat un dosar penal. ...