Decizia ÎCCJ nr. 38/2026 (HP)Punctul IV

IV. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării 24. Prin Adresa nr. 4.960/1.472/III-5/2025 din data de 17 noiembrie 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce, în prealabil, a reținut că instanța supremă a fost sesizată de o curte de apel învestită în calea ordinară de atac a apelului cu soluționarea în mod definitiv a acțiunii penale și care a pus în discuție din oficiu o problemă de drept asupra căreia Înalta Curte nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face, în prezent, obiectul unui asemenea recurs, a apreciat că soluționarea cauzei pe fond depinde de interpretarea normelor cu privire la care se solicită dezlegarea, în contextul în care aceasta vizează încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, motiv pentru care a concluzionat că sesizarea este admisibilă. ... 25. Astfel, Ministerul Public, constatând că întrebarea prealabilă are ca obiect stabilirea încadrării juridice, atât pentru actele de amenințare și de lovire sau alte violențe comise cu aceeași ocazie față de un polițist, cât și pentru actele de violență îndreptate în aceleași împrejurări de loc și timp împotriva a doi sau mai multor polițiști, a arătat, în raport cu legea penală actuală care incriminează în art. 257 alin. (1) din Codul penal varianta-tip a infracțiunii de ultraj, în alineatele (2) și (3) două forme asimilate și în alineatul (4) varianta agravată, cu prevederile art. 35 alin. (2) din Codul penal care definesc infracțiunea complexă ca formă de unitate legală, precum și „cu doctrina și practica de specialitate“ care rețin unanim două forme ale acestei unități de infracțiuni, respectiv „infracțiunea complexă forma-tip, caracterizată prin aceea că, în conținutul său, fie intră ca element constitutiv, prin absorbție, o acțiune sau inacțiune ce constituie prin ea însăși o altă infracțiune, fie sunt reunite, prin voința legiuitorului, cel puțin două acțiuni proprii tot atâtor infracțiuni distincte, și infracțiunea complexă ca variantă agravantă, a cărei caracteristică este aceea că numai în conținutul său calificat este absorbită o faptă ce reprezintă conținutul unei alte infracțiuni, nu și în varianta-tip a respectivei infracțiuni“, că ultrajul, în varianta normativă reglementată de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, constituie o infracțiune complexă, care are ca element constitutiv fapte incriminate distinct ca infracțiuni contra persoanei (amenințarea, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, omorul), care își pierd autonomia atunci când sunt săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat. ... 26. S-a mai precizat, totodată, că prin includerea în conținutul infracțiunii de ultraj a acțiunilor specifice infracțiunilor prevăzute de art. 206 din Codul penal, art. 193 din Codul penal, art. 194 din Codul penal, art. 195 din Codul penal și art. 188 din Codul penal legiuitorul a creat o unitate legală de infracțiune, astfel că săvârșirea oricăreia dintre faptele absorbite, care reprezintă modalități alternative de realizare a verbum regens, este suficientă pentru realizarea elementului material al infracțiunii, iar în cazul în care sunt comise mai multe dintre variantele normative ale acestuia se menține unitatea de infracțiune, nefiind incidente dispozițiile art. 38 din Codul penal, care reglementează pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului, sens în care s-a pronunțat și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 25 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 28 noiembrie 2017. ... 27. Ca atare, s-a apreciat, contrar opiniei exprimate de instanța de sesizare, că, în cazul în care, în aceeași unitate spațio-temporală, împotriva unui polițist aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu au fost realizate două dintre modalitățile alternative ale elementului material al infracțiunii de ultraj, respectiv amenințarea și lovirea sau alte violențe, se reține o singură infracțiune, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 206 din Codul penal și art. 193 din Codul penal, iar pedeapsa se determină prin raportare la sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea mai gravă absorbită (art. 193 din Codul penal) ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate, fără ca prin aplicarea unei pedepse unice să se încalce principiul legalității pedepselor, întrucât legiuitorul, incluzând în conținutul ultrajului mai multe infracțiuni sancționate cu pedepse diferite, a ținut seama de acest aspect la individualizarea legală a tratamentului sancționator, în timp ce judecătorul urmează în procesul de individualizare judiciară să aplice o sancțiune care să reflecte gradul de pericol social mai ridicat al faptei comise prin acte de amenințare și de lovire sau alte violențe. S-a arătat însă că, dacă amenințarea care constă în săvârșirea unei infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății este urmată imediat de exercitarea de violențe fizice împotriva subiectului pasiv secundar al infracțiunii de ultraj, operează absorbția naturală a infracțiunii de amenințare în infracțiunea contra integrității corporale sau sănătății, cu consecința reținerii infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 din Codul penal, întrucât una dintre condițiile de existență ale infracțiunii prevăzute de art. 206 din Codul penal este ca răul injust cu care se amenință să nu se realizeze imediat, pentru că în această situație fapta este absorbită de infracțiunea care a format obiectul amenințării. ... 28. În ceea ce privește actele de violență fizică exercitate în aceleași împrejurări de loc și timp împotriva a doi sau mai multor polițiști s-a considerat că acestea realizează conținutul unei pluralități de infracțiuni sub forma concursului, întrucât subiectul activ nu lezează doar o unică valoare socială, respectiv autoritatea de stat, care reprezintă obiectul juridic principal, ci aduce atingere unor valori sociale ca libertatea psihică, integritatea corporală sau sănătatea ori viața al căror titular este subiectul pasiv secundar, având în vedere că elementul material al laturii obiective constă în infracțiuni îndreptate împotriva funcționarului public învestit cu exercițiul autorității de stat, autoritate care este protejată prin intermediul protecției acordate fiecărui reprezentant al său. ... ...