Decizia ÎCCJ nr. 323/2025 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție 30. Instanța supremă a fost sesizată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, conform căruia „dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ ... 31. Din analiza acestui text de lege rezultă că pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze în curs de judecată, aflată în ultimă instanță; ... b) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... c) existența unei chestiuni de drept; ... d) soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; ... e) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; ... f) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... ... 32. Verificând îndeplinirea acestor condiții, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea se află pe rolul unui complet de recurs din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, care judecă în ultimă instanță, în conformitate cu art. 10 alin. (2) raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. ... 33. Așadar, primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite. ... 34. În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, în jurisprudența completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“. ... 35. Astfel, pentru a exista o chestiune de drept veritabilă, trebuie ca norma de drept disputată să fie susceptibilă a constitui izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare, cât timp scopul procedurilor de unificare este tocmai evitarea acestora. ... 36. De asemenea, în jurisprudența completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizat în temeiul art. 519-521 din Codul de procedură civilă, s-a stabilit că nu se verifică condiția dificultății chestiunii de drept, în următoarele cazuri: (i) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate; (ii) când se solicită instanței supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată; (iii) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuție au primit, într-o majoritate covârșitoare, aceeași interpretare; (iv) când, pe calea hotărârii prealabile, se solicită completarea legii; (v) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranșate în jurisprudența constantă și clară a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Curții Europene a Drepturilor Omului, a Curții Constituționale ori a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... 37. Așadar, evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare unor chestiuni de drept similare, de natură a oferi instanțelor naționale suficiente repere interpretative, inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu, pentru soluționarea cauzelor cu care au fost învestite. ... 38. Prin raportare la aceste exigențe, se constată că instanța de trimitere solicită interpretarea art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, respectiv a se stabili modul de calcul al indemnizației lunare prevăzute de această normă, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 164/2022, în perioada cuprinsă între data prevăzută de art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 164/2022, ca fiind termenul-limită pentru emiterea de către Guvern a normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 (respectiv în termen de 60 de zile de la data de 7 decembrie 2022, dată la care a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 164/2022), și data de 19 septembrie 2023 la care a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 865/2023. ... 39. Problema efectelor produse de neadoptarea în termenul legal a unei hotărâri de Guvern asupra dreptului recunoscut prin lege sau alt act normativ cu forță juridică echivalentă a fost rezolvată deja prin considerentele unor decizii în interesul legii, care pot fi valorificate de către instanța de trimitere în procesul de interpretare și aplicare a legii în cauza dedusă judecății. ... 40. Astfel, prin Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 11 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că: în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, personalul silvic la care fac referire aceste dispoziții beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază, în absența elaborării normelor, regulamentelor, instrucțiunilor și ghidurilor de bune practici, conform prevederilor art. 115 alin. (1) din aceeași lege. În considerentele de la paragrafele 48, 59 și 62 s-a reținut că: „Aplicarea principiului supremației legii, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție, presupune în situația de față că, dacă un drept sau spor a fost recunoscut unor categorii de persoane prin lege, act cu caracter normativ emis de Parlament sau de către Guvern, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, retragerea acestui drept sau spor trebuie să se facă, tot prin lege, astfel cum prevede expres art. 53 din Constituție (...) În situația în care prin lege s-a stabilit în sarcina administrației adoptarea unei anumite reglementări normative, atunci marja de apreciere este limitată, aceasta nemaiavând dreptul de a decide dacă și când să emită un act administrativ, ci doar modul de reglementare formală, cu respectarea principiului legalității, respectiv ca actul să nu adauge la lege sau să restricționeze, acolo unde legea nu o face. (...) Or, neîndeplinirea de către o autoritate publică a unei obligații legale de a emite acte administrative cu caracter normativ nu poate conduce la suprimarea drepturilor și sporurilor prevăzute de legea în aplicarea căreia trebuiau emise normele sau amânarea îndelungată a acordării lor, atâta vreme cât legea este în vigoare.“ ... 41. Ulterior, prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 iulie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, că aceste dispoziții sunt aplicabile în absența adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020. În considerentele de la paragrafele 102, 111 și 118-121 din această decizie s-a reținut că: „Adoptarea normelor metodologice nu avea un caracter determinant pentru acordarea dreptului, adoptarea unor norme complementare de aplicare sau executare a legii nefiind absolut necesară pentru determinarea existenței înseși a dreptului. (...) Dreptul de a primi această indemnizație nu este condiționat de adoptarea normelor metodologice sau de vreo altă condiție ce ar urma să fie stabilită în concret prin acestea și care să facă, astfel, necesară adoptarea de norme complementare în aplicarea și executarea legii, fără de care dreptul nu ar putea fi acordat. Prin urmare, faptul că aceste norme metodologice nu au fost elaborate în termenul stabilit de lege, de 90 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, nu poate constitui un impediment la recunoașterea acestor drepturi. Normele metodologice sunt acte administrative care au rolul de a prevedea măsuri de aplicare și punere în executare în concret a dispozițiilor actelor normative pentru care au fost emise și nu pot adăuga la lege, nu pot contrazice legea și nu pot anihila un drept recunoscut (...). Respectând ierarhia actelor normative prevăzută de Constituția României, republicată, și de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), normele metodologice nu pot adăuga, restrânge sau modifica dispoziția legală pe care o explicitează și a cărei executare o asigură. În acest sens, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede: «(3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.» Prin urmare, atâta vreme cât dreptul prevăzut prin lege este unul necondiționat și poate fi determinat din cuprinsul textului de lege cu suficientă claritate și precizie, simpla omisiune a autorității chemate a elabora normele de aplicare a textului de lege nu poate conduce la anularea dreptului deja recunoscut prin efectul legii. Interpretarea contrară nu poate fi acceptată întrucât sugerează neaplicarea unor dispoziții legale, clare și necondiționate, pentru simplul motiv că autoritatea abilitată de legiuitor nu a elaborat normele de aplicare a acestor dispoziții, norme care oricum nu puteau nici modifica dreptul stabilit legal și nici adăuga condiții suplimentare celor stabilite de lege.“ ... 42. Ca atare, există statuări anterioare date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin considerentele unor decizii obligatorii conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care constituie repere de interpretare suficiente și utile instanței de trimitere pentru soluționarea cauzei deduse judecății. ... 43. În același timp, este în afara oricăror ambivalențe incidența prevederilor art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care statuează că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată; acesta este ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară. ... 44. Această exigență legală, subsumată condiției privind incidența unei chestiuni de drept veritabile, a fost în mod constant subliniată în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă. ... 45. Ca atare, din încheierea de sesizare trebuie să rezulte atât chestiunea de drept supusă lămuririi, cât și dificultatea lămuririi acesteia, prin prezentarea posibilelor interpretări diferite a respectivei probleme de drept. ... 46. Or, această exigență nu a fost respectată de către instanța de sesizare, care nu a prezentat posibilele interpretări diferite date dispozițiilor legale incidente, de natură a conduce la apariția unor orientări jurisprudențiale divergente. ... 47. În plus, se cuvine subliniat că pârâta a criticat prin cererea de recurs inclusiv soluția de respingere a excepțiilor tardivității și lipsei plângerii prealabile, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă. ... 48. Or, raportat la contextul procesual în care a fost formulată sesizarea, nu este certă existența unei dependențe între lămurirea chestiunii invocate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă și soluționarea pe fond a cauzei. ... 49. De altfel, reținerea de către instanța supremă a existenței unei dependențe între lămurirea chestiunii invocate și soluționarea pe fond a cauzei ar implica specularea asupra modului de rezolvare a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, aspect care excedează cadrul procesual reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă. ... ...