Decizia CCR nr. 344/2017Punctul 16

16. În speța de față însă, autoarea excepției de neconstituționalitate susține că acest text de lege contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție, deoarece, în situația în care conducătorul vehiculului nu este aceeași persoană cu utilizatorul, este neconstituțional ca responsabilitatea achitării tarifului de utilizare să fie mutată în sarcina conducătorului auto, „fiind ilogic ca șoferul să fie sancționat pentru ceva ce nu este responsabil“ și, totodată, „fiind imoral ca un angajat să aibă obligația de a achita rovinieta sau amenda pentru un autovehicul ce este folosit de către o societate comercială în vederea aducerii de venituri“. Cu privire la aceste susțineri, Curtea reține că, potrivit art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile aparține, în exclusivitate, utilizatorilor români, iar, potrivit art. 1 alin. (1) lit. b) din același act normativ, utilizatorii români sunt „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România (...)“. Așadar, autoarea excepției de neconstituționalitate pleacă de la premisa greșită potrivit căreia, în situația în care conducătorul vehiculului nu este aceeași persoană cu utilizatorul, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare este mutată în sarcina conducătorului vehiculului din sarcina utilizatorului. Or, textele anterior menționate din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 nu susțin această critică, prevăzând că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile aparține, în exclusivitate, utilizatorilor români. ...