Decizia CCR nr. 48/2017Punctul 39

CCR · decizie de neconstituționalitate · 02.02.2017 · dosar 2.408/828/2011
Punctul 39
39. În sfârşit, Curtea constată că autorul excepţiei a făcut trimitere la Hotărârea din 16 februarie 2010, pronunţată în Cauza Eugenia Lazăr împotriva României, prin care Curtea de la Strasbourg a statuat că a fost încălcat art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la viaţă, deoarece investigaţiile efectuate de autorităţi în urma plângerii penale a reclamantei nu răspund cerinţelor de promptitudine, eficienţă şi diligenţă rezonabilă (a se vedea paragrafele 72 şi 73). Astfel, deşi parchetul a solicitat Serviciului Judeţean de Medicină Legală Deva să efectueze o nouă expertiză privind cauzele decesului, această din urmă instituţie a refuzat să dea curs dispoziţiei procurorului, deoarece nu mai avea competenţa de a efectua o nouă expertiză sau de a o finaliza pe cea deja efectuată, având în vedere că Institutul de Medicină Legală Timişoara şi Institutul „Mina Minovici“ din Bucureşti au pronunţat deja câte un aviz (a se vedea paragrafele 21-25). Totodată, instanţa europeană a mai evidenţiat faptul că sistemul intern de expertiză medico-legală trebuie să beneficieze de garanţii suficiente de natură să păstreze credibilitatea şi eficacitatea, mai ales obligând experţii - fie că provin din sectorul public, fie din cel privat - să motiveze avizele şi să coopereze cu organele judiciare ori de câte ori este necesar pentru anchetă (a se vedea paragrafele 84 şi 85). ...
Sursa oficială ↗