Decizia CCR nr. 558/2016Paragraful 10

7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) şi alin. (2) , art. 42 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002 este neîntemeiată, iar, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 27 din acelaşi act normativ, precizează că asupra acesteia "urmează a se pronunţa instituţia competentă şi anume, Curtea Constituţională". Astfel, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport de art. 21 din Constituţie, Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, precizează că, în cauza de faţă, nu se poate pune problema unei încălcări a dreptului fundamental al liberului acces la justiţie, fiind în prezenţa reglementării de către legiuitor a unei modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, ce decurge dintr-o formă de răspundere specială a furnizorului de servicii poştale, în sensul că pentru faptele ori operaţiunile enumerate limitativ în cuprinsul art. 43 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002, persoana prejudiciată are dreptul la repararea prejudiciului, însă numai în limitele stabilite expres de normele speciale în materie, şi anume de Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002. În plus, astfel cum a reţinut şi instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea cauzei, aceste aspecte nu pot echivala cu o excludere a persoanei vătămate de a-şi valorifica, în condiţiile dreptului comun, posibilitatea de a solicita repararea pagubei produse prin orice altă faptă pretins prejudiciabilă săvârşită de furnizorul de servicii poştale, cu excepţia celor menţionate în cuprinsul art. 43 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002. În ceea ce priveşte prevederile art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002, criticate pentru neconstituţionalitate din perspectiva neclarităţii şi impreciziei în reglementare, precizează că norma legală în cauză stabileşte o formă de răspundere contractuală, în condiţiile art. 1.350 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil. Practic, răspunderea în cauză urmează a opera în condiţiile stabilite de contractele respective, încheiate de părţi, în acord cu principiul libertăţii contractuale, motiv pentru care nu se poate susţine că normele legale aplicabile sunt neclare şi imprecise. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, potrivit căreia orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii. În acelaşi sens, invocă, spre exemplu, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010 şi nr. 743 din 2 iunie 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei şi Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României.