Decizia CCR nr. 542/2016Paragraful 10

7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate şi cadrul procesual în care a fost ridicată, consideră că aceasta vizează, de fapt, doar dispoziţiile art. 250 alin. (1) şi (8) din Codul de procedură penală, care stabilesc, în esenţă, că măsurile asigurătorii luate de procuror pot fi contestate o singură dată, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei prin care au fost luate, şi că, după rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestaţie numai cu privire la modul de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, iar nu împotriva măsurii înseşi. Arată că - întrucât în cazul menţinerii măsurilor asigurătorii ingerinţa în exerciţiul dreptului de proprietate se justifică prin necesitatea protejării intereselor persoanei vătămate, este proporţională cu scopul urmărit, fiind temporară, se aplică nediscriminatoriu şi nu aduce atingere însuşi dreptului de proprietate - inexistenţa unei căi de atac împotriva dispoziţiei de menţinere a măsurii asigurătorii din cuprinsul ordonanţei de clasare nu înfrânge prevederile art. 53 din Constituţie. Consideră că încălcarea art. 53 din Legea fundamentală nu poate fi invocată nici prin raportare la dreptul de acces la justiţie, deoarece în art. 250 din Codul de procedură penală legiuitorul recunoaşte dreptul la o cale de atac împotriva măsurilor asigurătorii luate de procuror, şi anume contestaţia întemeiată pe dispoziţiile alin. (1) al acestui text de lege, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.