Decizia CCR nr. 489/2016Paragraful 58

52. Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că potrivit doctrinei, după expresia "alte foloase" nu a fost necesar să se adauge cuvintele "care nu i se cuvin" (ca în textul art. 254 din Codul penal din 1969, referitor la luarea de mită) sau cuvântul "necuvenite" (ca în denumirea marginală a infracţiunii de primire de foloase necuvenite din art. 256 din Codul penal din 1969), deoarece în cazul infracţiunii de trafic de influenţă folosul este întotdeauna necuvenit, nefiind de conceput ca unei persoane particulare să i se cuvină o retribuţie legală pentru intervenţia sa (reală sau presupusă) pe lângă un funcţionar ori alt salariat în scopul ca acesta să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale (să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, potrivit art. 291 din actualul Cod penal). Curtea observă că doctrina şi practica judiciară sunt constante în a reţine că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu are relevanţă dacă pretinderea folosului a fost satisfăcută, nici dacă acceptarea promisiunii unor foloase a fost urmată de prestarea acestora, nu interesează dacă intervenţia pe lângă un funcţionar sau alt salariat s-a produs sau nu, nici dacă prin intervenţie (reală sau presupusă) se urmăreşte determinarea unei acţiuni licite (efectuarea corectă de către un funcţionar sau alt salariat a unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu) sau a unei acţiuni ilicite (efectuarea incorectă a actului) ori determinarea unei inacţiuni licite (abţinerea de la efectuarea unui act abuziv) sau a unei inacţiuni ilicite (neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu), de vreme ce dezaprobarea exprimată prin incriminarea faptei de trafic de influenţă priveşte scopul urmărit de infractor, nu ca un rezultat, ci ca o caracterizare a acţiunii de traficare a influenţei reale sau presupuse.