Decizia CCR nr. 392/2016Paragraful 18

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în cauza de faţă, fără a fi raportate la dispoziţii sau principii din Constituţie, criticile formulate reflectă nemulţumirea autoarei excepţiei faţă de neaplicarea procedurii aprobării tacite în domeniul urbanismului şi autorizării construcţiilor. Curtea precizează că acestea nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, de vreme ce autoarea excepţiei nu a indicat dispoziţiile din Legea fundamentală pretins încălcate de art. 3 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003. În jurisprudenţa sa, spre exemplu prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Decizia nr. 932 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 22 decembrie 2012 şi prin Decizia nr. 116 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 17 mai 2016, Curtea Constituţională a conturat o anumită structură inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate. Astfel, aceasta cuprinde trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a raportului de contrarietate dintre cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului legal criticat. Indiscutabil, primul element al excepţiei se circumscrie fie simplei indicări a textului pretins neconstituţional, fie menţionării conţinutului său normativ, iar cel de-al doilea, indicării textului sau principiului constituţional pretins încălcat. Or, în cauza de faţă, Curtea reţine că, în motivarea excepţiei, nu au fost indicate dispoziţiile sau principiile constituţionale pretins încălcate.