Decizia CCR nr. 189/2016Paragraful 33

28. Autorii excepţiei mai arată că, în cazul în care prefectul contestă legalitatea hotărârilor primarilor sau ale preşedinţilor consiliilor judeţene prin care s-au propus măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013, competentă este instanţa de contencios administrativ, mai exact secţia respectivă a tribunalului. În schimb, când Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor verifică legalitatea aceloraşi acte administrative, decizia emisă de aceasta poate fi contestată, conform art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii. Faţă de această critică, Curtea observă că cele două acte contestate, cel emis de conducătorul autorităţii administrative învestite cu soluţionarea notificării, respectiv decizia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, diferă în mod esenţial din chiar perspectiva definiţiei legale a contenciosului administrativ invocată de autorii excepţiei. Astfel, pe de o parte, prefectul are dreptul, în virtutea dispoziţiilor art. 123 alin. (5) din Constituţie, să conteste în faţa instanţei de contencios administrativ legalitatea actelor consiliului judeţean, ale celui local sau ale primarului, în cadrul raporturilor instituţionale dintre aceste autorităţi administrative. Ambele părţi ale litigiului acţionează în acest cadru ca entităţi de drept public, spre deosebire de cea de-a doua situaţie, în care decizia emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, de invalidare sau de validare parţială a propunerii de acordare de despăgubiri, este contestată de persoana interesată care pretinde un drept de proprietate privată asupra bunului la care s-a referit notificarea de revendicare. Aşa cum s-a arătat şi mai sus, la originea acestui litigiu se află o pretenţie de natură civilă, care schimbă fundamental natura raportului juridic dedus judecăţii. Or, autorii excepţiei identifică în mod inexact cele două categorii de acte. În realitate, nu se ajunge, aşa cum în mod eronat aceştia susţin, să poată fi contestat acelaşi act la două instanţe cu specializare diferită, după cum reclamant este prefectul sau o persoană fizică sau juridică de drept privat.