Decizia CCR nr. 150/2016Paragraful 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.03.2016 · dosar 33.930/3/2014
Paragraful 10
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituţie, precum şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arată că ambele texte de lege criticate se referă la definiţia conflictului de interese, însă au un conţinut diferit: pe de o parte, acesta este definit prin raportare la noţiunea de "folos material"; pe de altă parte, este definit cu referire la noţiunile de "interes personal", "beneficiu" şi "dezavantaj". După cum se poate observa, cele două modalităţi de a defini conflictul de interese sunt diferite ("interesul personal" poate fi şi de altă natură decât materială, poate fi afectiv, intelectual etc.), chiar contradictorii ("beneficiul" poate fi şi altfel decât "material", iar "dezavantajul" nu poate fi "folos"), ceea ce dă naştere unei stări de incertitudine cu privire la conduita de urmat de către subiectul de drept căruia i se adresează norma.
Sursa oficială ↗