Decizia CCR nr. 10/2016Paragraful 6

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la dreptul judecătorului de a verifica probele de vinovăţie, în condiţiile în care măsura asigurătorie se ia nu doar asupra bunurilor suspectului sau inculpatului, ci şi asupra bunurilor altor persoane în posesia sau proprietatea cărora se află bunurile, se apreciază că acesta nu este un element determinant pentru decizia asupra constituţionalităţii textului criticat. Se arată că, în procedurile care se derulează pe parcursul unei cauze penale, judecătorul se pronunţă şi asupra condiţiilor de legalitate şi temeinicie a măsurilor asigurătorii. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa unei durate maxime a măsurii asigurătorii, se arată că ea se menţine pe durata întregului proces penal, până la rămânerea definitivă a cauzei, dar cu verificarea ei în anumite momente procesuale, aşa încât aceasta poate fi ridicată atunci când nu mai subzistă cauzele luării ei. Se susţine că, pentru aceste motive, textul criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. În sprijinul neîncălcării prin textul criticat a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de proprietate privată sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 207 din 31 martie 2015 şi nr. 629 din 8 octombrie 2015.