Decizia CCR nr. 1/2016Paragraful 15
Paragraful 15
11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că art. 4 din Legea nr. 165/2013 contravine principiului neretroactivităţii legii civile. Se susţine că este încălcat şi art. 16 alin. (1) din Constituţie care consacră principiul egalităţii în faţa legii, instituind un tratament diferit persoanelor aparţinând aceleiaşi categorii, respectiv persoane îndreptăţite conform Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 10/2001, dintre care unele au încasat deja, într-un termen rezonabil, sumele de bani stabilite cu titlu de despăgubire, iar altele vor încasa sumele de bani în mod eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, aşa cum prevede Legea nr. 165/2013. Se mai arată că în Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că autorităţile statului nu pot invoca lipsa disponibilităţilor băneşti sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti sau a unei decizii administrative prin care s-a constatat deja cuantumul unei despăgubiri. În plus, eşalonarea despăgubirilor prevăzută prin Legea nr. 165/2013 conduce la o durată totală excesiv de lungă până la realizarea creanţei. Se mai susţine că textele de lege criticate produc o ingerinţă vădit disproporţionată în dreptul de proprietate al persoanelor îndreptăţite.
Sursa oficială ↗