Decizia CCR nr. 451/2015Paragraful 6

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că acesta nu este incident în cauză, întrucât norma europeană anterior arătată este aplicabilă numai până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare. Se susţine, de asemenea, că prevederile art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, întrucât pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare constituie un temei suficient pentru acordarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit persoanelor ale căror cauze au rămas definitive înaintea datei intrării în vigoare a unui act normativ şi celor ale căror cauze erau în curs de soluţionare la aceeaşi dată. Se arată, totodată, că textul criticat nu creează discriminare nici între persoanele condamnate definitiv conform vechiului Cod penal şi nici între persoanele condamnate majore, care execută pedepse ce pot fi aplicate potrivit noului Cod penal, şi minori, care execută, în anumite condiţii, respectiv, când pedeapsa aplicată este mai mică de 7 ani, măsuri educative ce nu pot fi aplicate în baza noului Cod penal. Cu privire la regimul juridic al ultimelor două categorii de persoane se subliniază faptul că diferenţa de tratament juridic instituită de legiuitor este justificată, minorii beneficiind de un regim sancţionator ce constă în aplicarea unor măsuri educative. Se mai observă că pedeapsa arătată de autorul excepţiei este prevăzută de lege, fiind executată, conform normei tranzitorii criticate, ca o măsură educativă mai uşoară. Se susţine că prevederile art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 nu contravin principiului neretroactivităţii legii, prevăzut la art. 15 din Constituţie.