Decizia ÎCCJ nr. 14/2024 (HP)Punctul IV

IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 13. Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că Dosarul nr. 25.360/302/2019 are ca obiect o contestație la executare și se află în curs de judecare în apel, pe rolul Secției a V-a civile din cadrul Tribunalului București. ... 14. Cauza urmează a fi soluționată în ultimă instanță, deoarece, în materia în care a fost declanșată această procedură judiciară (executare silită), hotărârea pronunțată de prima instanță este supusă numai apelului, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă, astfel încât decizia pronunțată de tribunal va fi definitivă, în aplicarea art. 634 alin. (1) pct. 4 din același cod. De asemenea, cauza se află în competența legală a unui complet de judecată al tribunalului, învestit să o soluționeze potrivit prevederilor art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă. ... 15. Tribunalul a apreciat că este întrunită și condiția privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât, în soluționarea apelului, trebuie să răspundă motivului de apel referitor la interpretarea dispozițiilor art. 697 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă, context în care urmează să analizeze chestiunea de drept sesizată. ... 16. Instanța de trimitere a considerat că este îndeplinită și condiția privind dificultatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită, întrucât există două posibile interpretări ale dispozițiilor art. 697 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă, evidențiind în acest sens opiniile exprimate în cauză de către părțile din proces, precum și opiniile care s-au conturat în cadrul întâlnirii președinților secțiilor civile ale curților de apel și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a avut loc în perioada 26-27 iunie 2023 la București, unde a fost dezbătută această problemă de drept. ... 17. Astfel, instanța de sesizare a arătat că, în cauză, intimata susține că pentru a interveni perimarea este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor rezultate din cuprinsul dispozițiilor art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în sensul ca executorul judecătoresc să fi solicitat creditorului, în scris, să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, iar creditorul, din culpa sa, să nu fi îndeplinit acel act sau demers în termen de 6 luni. ... 18. În ceea ce privește aplicabilitatea alin. (2) al art. 697 din Codul de procedură civilă, intimata apreciază că acest text legal nu este incident, întrucât termenul de perimare în cazul executării silite a imobilelor nu a început să curgă pentru că nu a existat nicio solicitare scrisă din partea executorului judecătoresc adresată creditoarei în sensul îndeplinirii unui act sau demers necesar executării, împrejurare față de care nu se poate pune nici problema suspendării termenului de perimare. ... 19. Se susține, astfel, că nu se poate reține legătura între suspendarea executării silite la cererea creditoarei și dispozițiile art. 697 alin. (2) din Codul de procedură civilă care prevăd această ipoteză, în sensul că, dacă anterior unei suspendări a început să curgă termenul de perimare, acesta nu se suspendă. ... 20. Pe de altă parte, apelantul contestator apreciază că art. 697 din Codul de procedură civilă reglementează un caz particular de perimare a executării silite, în care curgerea termenului nu este condiționată de existența unei solicitări anterioare a executorului judecătoresc privind îndeplinirea de către creditor a unui act sau demers necesar executării silite. ... 21. Analizând textul supus interpretării, instanța de sesizare a arătat că, în reglementarea anterioară, art. 389 din Codul de procedură civilă din 1865 prevedea următoarele: „Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei. În caz de suspendarea executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării.“ ... 22. Prima ipoteză a alin. (2) al art. 697 din Codul de procedură civilă este identică cu cea din art. 389 din Codul de procedură civilă din 1865, ceea ce ar conduce la concluzia că alin. (2) reglementează o ipoteză distinctă de perimare a executării silite, fără a fi condiționată de cea statuată la alin. (1) , având în vedere că în vechea reglementare nu exista o astfel de condiționare între cele două alineate. ... 23. Pe de altă parte, art. 697 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă face referire la faptul că termenul de perimare nu se suspendă, ceea ce presupune că acest termen ar fi început să curgă anterior, aspect ce ar indica o trimitere spre ipoteza de la alin. (1) , singura care face vorbire despre situația în care curge termenul de perimare. ... 24. Instanța de trimitere a arătat că, în urma dezbaterii problemei de drept vizând interpretarea dispozițiilor art. 697 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă în cadrul întâlnirii președinților secțiilor civile ale curților de apel și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a avut loc în perioada 26-27 iunie 2023 la București, s-au conturat două opinii. ... 25. Opinia majoritară a fost în sensul că perimarea executării silite operează dacă executorul judecătoresc a solicitat creditorului, în scris, îndeplinirea unui act sau demers necesar executării silite, a trecut un termen de 6 luni fără ca acesta să fi îndeplinit actul sau demersul necesar executării silite ce a fost solicitat, iar creditorul a fost în culpă, condiții ce se impune a fi îndeplinite și în situația în care executarea silită a fost suspendată la cererea creditorului urmăritor sau, deși nu s-a dispus suspendarea executării silite, nu s-au mai realizat acte de executare la cererea creditorului. ... 26. În opinia minoritară s-a apreciat că termenul de perimare începe să curgă de la data suspendării executării silite la cererea creditorului, independent de solicitarea scrisă a executorului judecătoresc spre a îndeplini un act sau demers necesar executării silite. În susținerea acestei opinii s-a arătat că alin. (1) și (2) ale art. 697 din Codul de procedură civilă reprezintă ipoteze autonome de perimare a executării silite, de esența perimării fiind, în ambele ipoteze, lăsarea în nelucrare, desistarea imputabilă creditorului. S-a apreciat că, în ipoteza în care executarea silită este suspendată la alegerea creditorului, nu există o rațiune pentru care să se mai solicite creditorului de către executorul judecătoresc îndeplinirea unui act sau demers necesar executării silite, astfel încât, în cazul neîndeplinirii lui în termen de 6 luni, să înceapă să curgă termenul de perimare. În ipoteza autonomă stabilită de art. 697 alin. (2) din Codul de procedură civilă, perimarea executării silite urmează să intervină în termen de 6 luni de la data suspendării executării silite dispuse la cererea creditorului. În ceea ce privește dispoziția art. 697 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că aceasta are în vedere alte cazuri de suspendare decât cererea creditorului, pe durata suspendării neimputabile creditorului termenul de perimare fiind suspendat. Dimpotrivă, pe durata în care executarea silită este suspendată la cererea creditorului, termenul de perimare nu este suspendat [art. 697 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă]. ... 27. În contextul celor enunțate, instanța de sesizare a considerat că textul de lege nu este suficient de clar în a statua în sensul că teza a doua a alin. (2) trebuie corelată cu alin. (1) al art. 697 din Codul de procedură civilă, iar, în situația în care cele două alineate statuează două ipoteze diferite în care intervine perimarea executării silite, sintagma „termenul de perimare nu se suspendă“ este improprie, ceea ce se dorește a se exprima fiind faptul că termenul începe să curgă, fiind necesară, astfel, o interpretare a instanței supreme pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept. ... 28. Referitor la condiția noutății chestiunii de drept, instanța de trimitere a reținut că, potrivit celor statuate în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție formată în procedura prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, aceasta este îndeplinită nu numai atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, ci și în situația unor reglementări mai vechi, dar asupra cărora instanța de judecată este chemată să se pronunțe în prezent, devenind actuală aplicarea frecventă a normei juridice. ... 29. În ambele cazuri este necesar să nu se fi dezvoltat o practică judiciară ce relevă o anumită interpretare a normei vizate de chestiunea de drept, întrucât, după cum s-a decis în mod constant, orientarea jurisprudenței spre o anumită interpretare a dispozițiilor legale analizate și existența unei practici judiciare a instanțelor naționale determină pierderea caracterului de noutate a chestiunii de drept supuse analizei. ... 30. Prin urmare, în opinia instanței de trimitere, nu prezintă relevanță că reglementarea art. 697 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă este mai veche, întrucât instanța de judecată este chemată să se pronunțe în prezent asupra problemelor de drept menționate, devenind actuală aplicarea normelor juridice. ... 31. Instanța de sesizare a arătat că nu s-a conturat o orientare certă și consistentă a practicii judiciare către o anumită interpretare și aplicare a normei din perspectiva chestiunii de drept în discuție, astfel că se poate vorbi despre o practică judiciară în curs de formare, ce justifică declanșarea mecanismului de prevenire a practicii neunitare prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 32. Deși intimata a invocat existența unui număr semnificativ de hotărâri judecătorești pronunțate în litigii identice sau similare cu cel care face obiectul prezentei cauze, aceste hotărâri judecătorești nu au fost depuse la dosar și nici nu au fost identificate de completul de judecată în urma verificărilor efectuate. ... 33. Prin urmare, s-a apreciat că este întrunită și cerința de admisibilitate privind noutatea, reținându-se totodată că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept și nici nu există un recurs în interesul legii în curs de soluționare având ca obiect această problemă de drept. ... ...