Decizia ÎCCJ nr. 14/2024 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție 54. Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, trebuie să se verifice dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, așa cum rezultă acestea din textele normative care asigură cadrul legal al declanșării acestei proceduri. ... 55. Astfel, conform dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ ... 56. Potrivit art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților.“ ... 57. Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că deschiderea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, concomitent, următoarele condiții: – existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... – cauza să fie soluționată în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a curții de apel sau a tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... – soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; ... – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; ... – Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 58. Examinarea condițiilor în care poate fi declanșat prezentul mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidență faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar unele dintre cerințele legale mai sus enunțate se verifică. ... 59. Astfel, se constată că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost făcută de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, învestit cu soluționarea apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 5.316 din 25 septembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. 25.360/302/2019, tribunalul având competența de a judeca acest litigiu în ultimă instanță, potrivit art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, întrucât, în materia în care a fost promovată acțiunea, hotărârile pronunțate sunt supuse exclusiv apelului, așa cum prevede în mod expres art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă, decizia fiind, astfel, definitivă, în raport cu dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza întâi din Codul de procedură civilă. ... 60. Sunt îndeplinite, așadar, condițiile referitoare la existența unei cauze aflate în curs de judecată, în competența legală a unui complet de judecată al tribunalului, învestit să judece litigiul în ultimă instanță. ... 61. Se constată, totodată, că, în raport cu obiectul litigiului, cu soluția primei instanțe și cu criticile formulate în apel, este îndeplinită și condiția referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept pentru soluționarea pe fond a cauzei, legătura indisolubilă care există între aceasta și rezolvarea litigiului rezultând din împrejurarea că, în soluționarea căii de atac cu care a fost învestită, instanța de trimitere trebuie să răspundă unui motiv concret de apel referitor la interpretarea dispozițiilor art. 697 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă. ... 62. În acest sens, în cuprinsul încheierii de sesizare, instanța de trimitere a subliniat faptul că una dintre criticile deduse judecății în apel vizează in terminis modul de interpretare a textului legal menționat, instanța fiind chemată, în soluționarea apelului, să statueze asupra acestui aspect care a constituit fundamentul soluției de respingere a contestației la executare adoptate de prima instanță. ... 63. Din această perspectivă, fără a interesa care sunt celelalte critici dezvoltate în apel și fără a aprecia asupra ponderii acestui motiv de apel în economia soluției ce urmează a fi pronunțată, se constată că, la nivel strict formal, dezlegarea ce se solicită în cauză are efect direct asupra apelului, întrucât vizează o dispoziție legală esențială pe care s-a întemeiat soluția primei instanțe. ... 64. Totodată, din verificările efectuate rezultă că este întrunită și cerința ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunțate și să nu fie învestită cu soluționarea unui recurs în interesul legii cu acest obiect. ... 65. Condiția referitoare la noutatea chestiunii de drept nu este însă îndeplinită, astfel că nu este posibilă declanșarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ... 66. Analiza conținutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiție distinctă de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare cu privire la acea problemă de drept. ... 67. În absența unei definiții legale a noțiunii de „noutate“ și a unor criterii legale de determinare a conținutului său, verificarea acestei condiții ține de aprecierea completului învestit cu soluționarea sesizării, astfel cum Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a hotărât în mod constant în jurisprudența sa, relevante în acest sens fiind Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014. ... 68. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat că cerința noutății este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate. ... 69. În egală măsură, noutatea chestiunii de drept, în sensul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, poate constitui și atributul unei reglementari mai vechi, dar asupra căreia instanța de judecată este chemată să se pronunțe în prezent, atunci când aplicarea frecventă a normei juridice a devenit actuală, iar textele de lege supuse interpretării suscită recent în fața instanțelor de judecată o dificultate a aplicării acestora și creează premisele apariției unei practici neunitare la nivel național. ... 70. Așadar, indiferent că este vorba despre o reglementare legislativă nou-intrată în vigoare sau despre una mai veche, esențial este ca problema de drept care face obiectul sesizării să fie susceptibilă de a genera în viitor o practică neunitară. Pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma interpretării dispozițiilor legale, concretizată într-o practică judiciară consacrată, fie chiar și neunitară, însă substanțială, caracterul de noutate se pierde, opiniile jurisprudențiale izolate ori cele pur subiective ale părților nefiind în măsură să justifice declanșarea mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile. ... 71. Prin urmare, depășirea unei jurisprudențe incipiente, în curs de formare, și conturarea unei practici judiciare în legătură cu problema de drept supusă unei interpretări de principiu conduc la concluzia caracterului inadmisibil al sesizării, întrucât scopul unei hotărâri prealabile, acela de a preîntâmpina o practică neunitară, nu mai poate fi atins. ... 72. În acești parametri de evaluare a cerinței noutății chestiunii de drept, se constată că dispozițiile legale a căror interpretare a determinat formularea prezentei sesizări se regăsesc în cuprinsul Codului de procedură civilă, act normativ intrat în vigoare cu 11 ani în urmă, respectiv, la data de 15 februarie 2013. Chiar dacă, ulterior intrării sale în vigoare, acest act normativ a suferit și alte completări, modificări și rectificări, norma a cărei interpretare se solicită, art. 697 alin. (2) teza a doua, a fost introdusă și a devenit activă, în forma actuală, încă din anul 2013, astfel că nu poate fi considerată ca având caracter de noutate. ... 73. Pe de altă parte, norma în discuție nu a fost recent modificată sau completată, astfel încât nu poate fi vorba nici despre necesitatea unei eventuale reevaluări și interpretări a acesteia, într-un context legislativ diferit. ... 74. Cât privește aplicarea frecventă a acestei norme juridice sau dificultatea aplicării ei în prezent, verificările efectuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție la nivelul celor 15 curți de apel din țară pun în evidență faptul că există deja cristalizată o jurisprudență în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 697 alin. (2) din Codul de procedură civilă, materializată într-un număr semnificativ de hotărâri judecătorești definitive, din care rezultă că aspectele problematizate prin actul de sesizare au fost rezolvate, până în acest moment, într-o manieră unitară, fiind identificate doar două hotărâri judecătorești în care a fost adoptată o soluție divergentă. ... 75. Din examinarea hotărârilor judecătorești transmise de curțile de apel rezultă că, printr-o interpretare literală, sistematică și gramaticală adecvată a textului art. 697 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă, corelat cu dispozițiile alin. (1) al aceluiași articol, instanțele au considerat, într-o majoritate covârșitoare, că, și în ipoteza în care executarea silită a fost suspendată la cererea creditorului, termenul de perimare a executării silite curge de la data solicitării scrise a executorului judecătoresc privind îndeplinirea de către creditor a unui act sau demers necesar executării silite, anterioară cererii de suspendare, întrucât, spre deosebire de vechea lege procesual civilă (art. 389 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865), potrivit căreia termenul de perimare începea să curgă de la ultimul act de executare efectuat, reglementarea actuală a instituției perimării executării silite impune, ca premisă esențială a curgerii termenului de perimare, existența unei solicitări scrise din partea executorului judecătoresc, adresată creditorului, în vederea efectuării unui act sau demers necesar executării silite, condiție ce rezultă explicit din conținutul art. 697 alin. (1) din Codul procedură civilă. ... 76. Instanțele au reținut că dispozițiile alin. (2) al art. 697 din Codul de procedură civilă nu instituie un caz particular de perimare, ci reglementează curgerea termenului de perimare în situația în care a intervenit suspendarea executării silite, cele două teze ale textului legal făcând distincția între efectele diferite pe care suspendarea le are asupra curgerii termenului de perimare, după cum este vorba despre o suspendare dispusă la cererea creditorului, respectiv o suspendare dispusă din alte motive, astfel că prevederile alin. (2) nu pot fi disociate de prevederile alin. (1) , ci trebuie interpretate coroborat, ceea ce înseamnă că, și în ipoteza în care a intervenit suspendarea executării silite, pentru a opera perimarea este necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv ca executorul judecătoresc să fi solicitat în scris creditorului îndeplinirea unui act sau a unui demers necesar executării silite, să fi trecut 6 luni fără ca acesta din urmă să fi îndeplinit actul sau demersul respectiv, iar creditorul să fi fost în culpă. ... 77. Instanțele au considerat că este relevantă chiar modalitatea de redactare a art. 697 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă, care, referindu-se la faptul că termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului, presupune prin ipoteză existența unui termen care a început să curgă, suspendarea fiind un incident ce apare în derularea unui termen. Or, termenul nu poate să înceapă să curgă decât în condițiile alin. (1) al art. 697 din Codul de procedură civilă, respectiv odată cu solicitarea adresată de către executor creditorului. ... 78. Totodată, și opiniile exprimate la nivel teoretic de către judecătorii din cadrul instanțelor care au înaintat puncte de vedere cu privire la problema de drept în discuție sunt orientate, într-o pondere covârșitoare, către soluția adoptată în practica judiciară, ceea ce permite concluzia că nu doar la nivel jurisprudențial, ci și la nivel teoretic, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul. ... 79. În aceste circumstanțe, reținând că practica judiciară este deja bine conturată, hotărârile judecătorești transmise de instanțele naționale relevând existența unei opinii cvasiunanime în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 697 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă, se constată că, în cazul prezentei sesizări, condiția noutății chestiunii de drept nu este îndeplinită, astfel încât nu se justifică sesizarea instanței supreme pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 80. Opinia teoretică minoritară, precum și soluțiile divergente adoptate în două hotărâri ale unor judecătorii aflate în circumscripția aceluiași tribunal nu pot justifica intervenția preventivă a instanței supreme în cadrul acestui mecanism de unificare, câtă vreme chestiunea de drept ce face obiectul întrebării adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost tranșată de instanțele învestite cu soluționarea acestui tip de litigii, iar din practica judiciară decelată în legătură cu această problemă de drept nu au rezultat dificultăți de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 697 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă. ... 81. A aprecia altfel înseamnă a îngădui ca, în cadrul procedurii de unificare a jurisprudenței prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu se afle în situația de a se pronunța asupra unei probleme de drept în legătură cu care practica judiciară este inexistentă sau doar incipientă, deci în legătură cu o problemă de drept cu adevărat nouă, ci de a confirma sau, după caz, a infirma anumite interpretări jurisprudențiale deja existente, dintre care una evident consolidată prin pronunțarea unui număr semnificativ de hotărâri judecătorești. ... 82. Or, prin această abordare s-ar ajunge la nesocotirea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în partea lor privitoare la rațiunea și condițiile pronunțării unei hotărâri prealabile, dispoziții prin care legiuitorul a stabilit în mod clar că mecanismul de unificare a practicii judiciare reprezentat de hotărârea prealabilă nu poate fi folosit decât în scopul preîntâmpinării apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept, scop care, în cazul prezentei sesizări, nu mai poate fi atins, întrucât, pe de o parte, stadiul practicii incipiente, în curs de formare, a fost depășit, iar, pe de altă parte, jurisprudența ce s-a cristalizat în legătură cu problema de drept ce face obiectul sesizării este aproape unitară, aceasta reflectând aceeași modalitate de interpretare a normei legale aplicabile, în situații similare. ... 83. De altfel, chestiunea de drept care face obiectul sesizării nu îndeplinește nici cerința esențială de a fi o reală și veritabilă problemă de drept, născută dintr-un text legal incomplet, neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, câtă vreme rezolvarea ei presupune doar realizarea unui raționament judiciar simplu, relaționarea textului de lege în discuție cu prevederile primului alineat al aceluiași articol, cu consecința stabilirii sensului voinței legiuitorului exprimate în norma de drept supusă interpretării, aspect reținut, ca atare, chiar de către instanța de trimitere în cuprinsul încheierii de sesizare. ... 84. Astfel, analiza de conținut a întrebării prealabile relevă faptul că instanța de trimitere nu are nicio dificultate în a determina sensul dispozițiilor art. 697 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă, aceasta reținând în mod explicit că, făcând referire la faptul că termenul de perimare nu se suspendă, înseamnă că textul are în vedere că termenul a început să curgă anterior, ceea ce indică o trimitere către ipoteza de la alin. (1) al aceluiași articol. Cu toate acestea, instanța de sesizare consideră că, date fiind modalitățile diferite în care norma de drept ar putea fi interpretată, așa cum rezultă ele din susținerile părților din proces și din opiniile teoretice exprimate în cadrul unei întâlniri de practică neunitară a judecătorilor, opinii pe larg prezentate în cuprinsul încheierii de sesizare, ar fi necesară interpretarea textului legal de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, întrucât acesta „nu este suficient de clar în a statua în sensul că teza a doua a alin. (2) trebuie corelată cu alin. (1) “, apreciind, totodată, că sintagma „termenul de perimare nu se suspendă“ este improprie dacă ceea ce s-a dorit a se exprima este faptul că termenul a început să curgă anterior. ... 85. Prin urmare, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei nu se confruntă cu o reală problemă de interpretare a normei de drept în discuție, ci, expunând cu claritate propriul raționament juridic cu privire la aceasta, remarcă divergența de opinii exprimată la nivel teoretic în legătură cu modul de interpretare a normei în discuție, solicitând instanței supreme confirmarea raționamentului său prin pronunțarea unei hotărâri de principiu care să indice în mod explicit că cele două alineate ale art. 697 din Codul de procedură civilă trebuie interpretate coroborat și că, folosind sintagma „termenul de perimare nu se suspendă“, textul are în vedere un termen care a început să curgă anterior, fiind, deci, în curs. ... 86. Însă simpla împrejurare că în legătură cu modul de interpretare a textului legal în discuție există două opinii nu este de natură a demonstra, doar prin ea însăși, dificultatea acestei operațiuni logico-juridice și nu justifică declanșarea mecanismului procedural reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 87. În lipsa unei dificultăți reale, interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin în exclusivitate instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, iar nu instanței supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Cu alte cuvinte, raționamentul judiciar aparține judecătorului cauzei și impune aplicarea mecanismelor de interpretare a normelor juridice și de apreciere a situațiilor de fapt concrete, această operațiune neputând fi atribuită Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (a se vedea în acest sens Decizia nr. 48 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 21 noiembrie 2019). ... 88. Intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile poate fi îngăduită numai atunci când în mod real o chestiune de drept, determinantă pentru soluționarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind suficient de clară, prin raportare la dispozițiile legale din care derivă sau în care este cuprinsă, generând dificultăți veritabile de înțelegere a sensului său și având, din acest motiv, vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară. ... 89. Or, problema de drept ce face obiectul sesizării de față își găsește rezolvarea facilă prin aplicarea unor instrumente juridice uzuale, aceasta presupunând, în esență, așa cum însăși instanța de trimitere a arătat, interpretarea gramaticală și sistematică a textului legal în discuție, în scopul stabilirii sensului noțiunilor folosite de legiuitor, precum și al normei de drept în ansamblu, ținând cont de înțelesul obișnuit al termenilor utilizați și corelând prevederile celor două alineate ale art. 697 din Codul de procedură civilă, ceea ce reprezintă o chestiune obișnuită cu care se confruntă în mod permanent instanțele judecătorești și care, raportat la elementele concrete ale cauzei de față, nu prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme. ... 90. Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat deja, practica judiciară dezvoltată în legătură cu această problemă de drept este uniformă (cu excepția a două hotărâri judecătorești), reflectând aceeași modalitate de interpretare a normei de drept în discuție, aspect de natură a conduce, o dată în plus, la concluzia lipsei de dificultate a operațiunii de interpretare și de aplicare a textului art. 697 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă și, implicit, la concluzia că problema de drept invocată nu este una reală, care să necesite declanșarea procedurii hotărârii prealabile. ... 91. Prezintă relevanță, în sensul acestei concluzii, jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în care s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existența unei „chestiuni de drept“, este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 și 42). ... 92. Raportat la aceste statuări și la aspectele anterior prezentate, nu se verifică, în cauză, caracterul real și veritabil al chestiunii de drept evocate, din cuprinsul actului de sesizare nerezultând dificultatea interpretării normei de drept în discuție, ci doar nevoia instanței de trimitere de confirmare sau de infirmare a uneia dintre cele două modalități de interpretare exprimate la nivel teoretic și preluate de părțile din proces, ceea ce nu poate justifica intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 93. În concluzie, reținând că mecanismul de unificare a practicii judiciare constând în pronunțarea unei hotărâri prealabile nu poate fi valorificat decât în condițiile restrictive și cumulative de admisibilitate reglementate de art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă și că, în cazul prezentei sesizări, două dintre aceste condiții, respectiv cele referitoare la noutatea și la dificultatea chestiunii de drept, nu sunt îndeplinite, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ... ...