Decizia CCR nr. 336/2015Paragraful 6

4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Pentru început, arată că motivele invocate nu privesc o problemă de constituţionalitate, calificarea termenelor ca fiind procedurale sau substanţiale, iar a celor procedurale ca fiind de recomandare, imperative sau prohibitive fiind apanajul exclusiv al doctrinei şi al jurisprudenţei. De altfel, arată că premisa de la care se porneşte este greşită, întrucât se acreditează ideea că respectarea acestor drepturi, respectiv respectarea dreptului la apărare, egalitatea în drepturi sau dreptul la un proces echitabil s-ar asigura exclusiv în ipoteza unor termene imperative, ceea ce este greşit, întrucât aceste drepturi şi garanţii procesuale trebuie respectate indiferent dacă s-ar califica un termen ca fiind imperativ, prohibitiv sau de recomandare. Apreciază că este greşită şi susţinerea potrivit căreia nu ar fi respectat dreptul la apărare din perspectiva art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât apărarea trebuie realizată pe toată durata arestării preventive, inculpatul cunoscând încă de la momentul arestării sale care sunt acuzaţiile, iar în această perioadă având posibilitatea, potrivit art. 94 din Codul de procedură penală, să consulte dosarul. De asemenea, arată că, atunci când se formulează o cerere de prelungire a duratei arestării preventive trebuie avute în vedere două ipoteze, respectiv aceea în care, pe parcursul celor 30 de zile de arestare preventivă au apărut date şi motive noi care să justifice extinderea urmăririi penale şi pentru alte infracţiuni, caz în care procurorul are obligaţia de al chema pe inculpat, de a-i aduce la cunoştinţă aceste noi acuzaţii, prin urmare inculpatul îşi poate formula apărarea încă din acest moment, sau ipoteza în care nu au intervenit niciun fel de aspecte noi în raport cu momentul arestării preventive, astfel încât inculpatul nu trebuie decât să-şi dezvolte apărarea iniţială. În plus, trebuie avută în vedere şi o ipoteză reală, care se întâmplă în peste jumătate din cauzele aflate în curs de urmărire penală, respectiv faptul că, după momentul arestării preventive, se formulează contestaţie, se formulează cereri de înlocuire ori revocare a măsurii, se depun contestaţii împotriva încheierilor prin care se soluţionează astfel de cereri, aşa încât, în mod real, dosarul de urmărire penală circulă între instanţa de fond şi cea de control judiciar, astfel încât dosarul nu se află la procuror pentru ca acesta să fie în situaţia de a putea respecta acest termen care, în opinia reprezentantului Ministerului Public, este un termen de recomandare, iar nu unul imperativ. Aşadar, pot exista condiţii obiective în care dosarul nici măcar nu se află la procuror, aşa încât apar situaţii în care acest termen nu poate fi respectat. Cu toate acestea, norma de procedură penală prevede obligaţia instanţei de a fixa termenul de judecată înainte de expirarea duratei arestării preventive. În aceste condiţii, este eronat să se plece de la premisa că procurorul ar putea să sesizeze instanţa cu un minut înainte de expirarea acestui termen, cu atât mai mult cu cât trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală, care prevăd în mod expres că, în ipoteza în care s-ar respinge propunerea de arestare preventivă, contestaţia procurorului trebuie soluţionată înainte de expirarea duratei măsurii arestării preventive iniţiale. Aşadar, procurorul este primul interesat să respecte termenul de 5 zile pentru că nu ştie care va fi soluţia instanţei, de admitere ori de respingere a propunerii de arestare preventivă. În concluzie, apreciază că premisele de la care se porneşte în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt greşite, că drepturile şi garanţiile procesuale invocate de autorul excepţiei trebuie respectate indiferent de natura juridică a termenului, iar calificarea termenului ca fiind de recomandare nu exclude dreptul la apărare al inculpatului, cu atât mai mult cu cât instanţa, la solicitarea apărătorului inculpatului, poate acorda un termen, pentru ca acesta să aibă timpul necesar pentru a studia dosarul şi pentru soluţionarea propunerii de prelungire a duratei arestării preventive. Aşa încât, apreciază că sunt suficiente garanţii care să demonstreze că dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei nu sunt încălcate şi solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.