Decizia ÎCCJ nr. 39/2023 (HP)Punctul IX

IX. Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciară este în sensul inadmisibilității sesizării prin care s-a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu următoarei probleme de drept: „Dacă dispozițiile art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt aplicabile în ipoteza acoperirii prejudiciului ca urmare a unei activități nevoluntare, respectiv a unei proceduri de executare silită?“ 121. Ministerul Public a susținut că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cele trei condiții prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv cele două condiții ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei în care a fost invocată și ca problema de drept a cărei dezlegare se solicită să nu fi fost supusă examenului Înaltei Curți de Casație și Justiție, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 122. Cu privire la prima condiție care nu este îndeplinită, s-a arătat că din modul de formulare a întrebării prealabile rezultă că instanța de trimitere încearcă să lămurească dacă dispozițiile art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale care instituie o cauză de nepedepsire pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală sunt aplicabile în ipoteza acoperirii prejudiciului ca urmare a unei activități nevoluntare, respectiv a unei proceduri de executare silită. ... 123. Potrivit jurisprudenței Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, sintetizată, printre altele, în considerentele deciziilor nr. 12 din 25 aprilie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 31 mai 2017), nr. 18 din 5 decembrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 30 ianuarie 2019) și nr. 22 din 27 noiembrie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 7 februarie 2020), condiția ca problema de drept să nu fi primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii și nici să nu facă obiectul unui asemenea recurs presupune ca instanța supremă să nu fi statuat prin dispozitivul și considerentele ori prin considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare asupra chestiunii de drept. ... 124. În ipoteza în care considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare conțin elemente suficiente care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept, sesizarea devine inadmisibilă. S-a reținut, totodată, că îndeplinirea acestei condiții se analizează nu numai prin raportare la hotărâri prin care să se fi statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanța de trimitere, ci și pe baza considerentelor unei asemenea decizii, dacă aceasta oferă elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate. ... 125. A statua printr-o nouă hotărâre prealabilă asupra problematicii de tipul celei incidente în cauză înseamnă, practic, a relua, în termeni substanțial similari, dezlegarea deja dată problemei de drept printr-o decizie anterioară a instanței supreme, ceea ce contravine unei cerințe de admisibilitate expres prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Asigurarea caracterului obligatoriu al dezlegării date chestiunilor de drept asupra cărora instanța supremă a statuat în cadrul mecanismului hotărârii prealabile, expres consacrat de art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, presupune nu doar conformarea, pe viitor, la exigențele dispozitivului deciziei, ci și aplicarea corespunzătoare a întregului raționament juridic ce a precedat, în mod necesar, pronunțarea acesteia. ... 126. Având în vedere situația de fapt descrisă în încheierea de sesizare a Înaltei Curți, se constată că, deși instanța de apel a solicitat dezlegarea dispozițiilor art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, se observă că noțiunea de acoperire integrală a prejudiciului din cuprinsul texului de lege nu ridică probleme de interpretare și aplicare, întrucât prin Decizia nr. 66 din 29 septembrie 2021 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 28 ianuarie 2022) au fost analizate condițiile de incidență a cauzei de nepedepsire instituite prin aceste dispoziții. ... 127. În considerentele acestei decizii, instanța supremă a făcut referire și la Decizia nr. 101 din 17 februarie 2021 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 24 martie 2021) prin care s-a reținut, printre altele, că norma care instituia o cauză de nepedepsire „cuprinde în sine o formă de sancțiune civilă, astfel că cel care a afectat integritatea bugetului public va trebui să plătească paguba efectiv suferită de bugetul de stat, majorată cu 20%, la care se vor plăti dobânzi și penalități. Această majorare reprezintă o formă de sancțiune civilă care pedepsește abaterea de la normele de drept“ (paragraful 107). ... 128. Majorarea procentuală prevăzută de art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale nu poate fi însă caracterizată juridic ca o simplă sancțiune civilă. Intervenind în cursul unui proces penal, fiind lăsată la latitudinea făptuitorului și având ca scop obținerea beneficiului încetării procedurii prin activarea unei cauze legale de nepedepsire, plata acestei majorări legale produce, în principal, efecte de natură penală, atât sub aspectul dreptului substanțial (conducând la nepedepsirea făptuitorului), cât și al dreptului procesual penal (determinând incidența unei cauze care împiedică exercitarea acțiunii penale și, prin aceasta, conduce la încetarea procesului. ... 129. În consecință, din interpretarea dispozițiilor art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale prin Decizia nr. 66 din 29 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă, fără echivoc, că pentru a beneficia de cauza de nepedepsire participanții la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală trebuie să aibă o conduită activă constând în achitarea voluntară a sumelor menționate de textul de lege, atitudine care să reflecte căința pentru săvârșirea infracțiunii. ... 130. Or, în cazul în care stingerea creanțelor datorate bugetului de stat s-a realizat în cursul procedurii de executare silită declanșată, în baza art. 224-259 din Codul de procedură fiscală, de către organul fiscal competent, ca urmare a neachitării de bunăvoie de către debitor a obligațiilor fiscale, nu se poate vorbi despre o conduită activă, voluntară, pentru care legiuitorul acordă beneficiul cauzei de nepedepsire. ... 131. Mai mult decât atât, se observă că art. 259 din Codul de procedură fiscală prevede reguli pentru eliberarea și distribuirea sumelor de bani rezultate din executarea silită, nefiind posibilă, prin urmare, constatarea de către instanța penală, în raport cu aceste sume, a acoperirii prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunii de evaziune și a majorării de 20% prevăzute de art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. ... 132. Totodată, a arătat că argumentul invocat în susținerea opiniei contrare, potrivit căreia cauza de nepedepsire operează și în situația acoperirii prejudiciului ca urmare a unei activități nevoluntare, bazat pe dispozițiile art. 10 alin. (1^2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, nu poate fi acceptat. ... 133. Art. 10 alin. (1^2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, potrivit căruia se aplică și inculpaților care nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1^1) al art. 10, confirmă doar caracterul real al cauzei de nepedepsire care va profita nu doar participantului/participanților care au manifestat o atitudine voluntară de achitare a sumelor stabilite de legiuitor, ci și celor participanți. ... 134. Având în vedere considerentele expuse mai sus, se constată că aplicarea cauzei de nepedepsire nu este posibilă în situația în care acoperirea debitului principal, a obligațiilor fiscale accesorii (dobânzi și penalități) și a plusului procentual de 20% din prejudiciul infracțional nu este rezultatul unei atitudini voluntare a participanților la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 6^1, art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. ... 135. Întrucât Înalta Curte s-a pronunțat, anterior, printr-o hotărâre prealabilă, în interpretarea și aplicarea art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005, iar considerentele Deciziei nr. 66 din 29 septembrie 2021 oferă suficiente elemente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate de instanța de trimitere, se constată că nu mai este necesară intervenția instanței supreme în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală. ... 136. De asemenea, s-a apreciat că sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este inadmisibilă și ca urmare a neîndeplinirii condiției privind existența unei chestiuni de drept de care să depindă soluționarea pe fond a cauzei în care a fost invocată. ... 137. Astfel, se constată că a fost consacrată jurisprudențial de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin mai multe decizii potrivit cărora problema de drept trebuie să fie veritabilă și să privească interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, respectiv o dezlegare cu valoare de principiu, iar nu rezolvarea unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei. ... 138. Totodată, pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se pornește în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să își găsească izvorul în dispozițiile legale, și nu într-o stare de fapt. ... 139. În procedura prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, instanța supremă poate să dea o rezolvare de principiu cu privire la o chestiune de drept ce influențează soluția în cauză, însă nu determină baza factuală, caracterizarea în drept și nici legea aplicabilă cauzei, acestea aparținând exclusiv instanței învestite cu soluționarea fondului cauzei. ... 140. Având în vedere aceste principii jurisprudențiale, se constată, în primul rând, că instanța de trimitere este învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței prin care s-a dispus, în temeiul art. 10 alin. (1^1) și (1^2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu referire la art. 16 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală, încetarea procesului penal pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală, ca urmare a constatării existenței unei cauze de nepedepsire. ... 141. În cauza pendinte a fost dispusă trimiterea în judecată a inculpaților D.I. și S.C. G.G.S. - S.R.L. pentru săvârșirea, printre altele, a infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale raportat la art. 35 alin. (1) din Codul penal, constând în aceea că, în perioada 1 martie 2014 - 19 septembrie 2016, inculpatul D.I., cu intenție, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ca administrator de fapt al inculpatei S.C. G.G.S. - S.R.L., a înregistrat în documentele contabile ale societății comerciale și a declarat fiscal cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale, pretins derulate cu cinci societăți comerciale, cauzând în acest mod un prejudiciu bugetului de stat constând în TVA dedusă în mod nelegal și impozit pe profit datorat suplimentar. ... 142. În ceea ce o privește pe inculpata S.C. G.G.S. - S.R.L., s-a reținut că infracțiunea a fost săvârșită în realizarea obiectului său de activitate, precum și în numele și interesul acesteia de către inculpatul D.I., care coordona în fapt și gestiona întreaga activitate a inculpatei. ... 143. Prima instanță a constatat că, înainte de întocmirea rechizitoriului, operațiunile comerciale pretins derulate de către inculpata S.C. G.G.S. - S.R.L. cu cele cinci societăți comerciale au făcut obiectul unei inspecții fiscale finalizate prin emiterea unei decizii de impunere. În plus, având în vedere un raport de expertiză financiar-contabilă întocmit în cursul judecății și bazat pe documentele analizate în cursul inspecției fiscale, s-a reținut că inculpata a achitat deja prejudiciul stabilit în sarcina sa (debitul principal și obligațiile fiscale accesorii), precum și o sumă reprezentând majorarea de 20% a prejudiciului prevăzută de art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. ... 144. Prin urmare, în ceea ce o privește pe inculpata S.C. G.G.S. - S.R.L., s-a constatat incidența cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu consecința dispunerii încetării procesului penal. De asemenea, având în vedere prevederile art. 10 alin. (1^2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, potrivit cărora dispozițiile art. 10 se aplică tuturor inculpaților, chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) și (1^1) ale acestui articol, instanța de fond a reținut și în privința inculpatului D.I. intervenirea aceleiași cauze de nepedepsire. ... 145. Având în vedere cele expuse mai sus, instanța de trimitere a constatat o dificultate de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, și anume dacă sunt aplicabile într-o cauză având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală, în ipoteza acoperirii integrale a prejudiciului produs ca urmare a unei activități nevoluntare, respectiv a unei proceduri de executare silită. ... 146. Raportat la situația de fapt descrisă în încheierea de sesizare a Înaltei Curți, s-a apreciat că soluționarea pe fond a cauzei nu depinde de chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită. ... 147. Astfel, fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei S.C. G.G.S. - S.R.L., respectiv înregistrarea în evidențele contabile și declararea la organul fiscal a unor operațiuni comerciale fictive, cu consecința prejudicierii bugetului de stat, este identică cu cea care a făcut anterior obiectul unei inspecții fiscale, finalizată prin emiterea unei decizii de impunere. ... 148. Prin acest act administrativ fiscal a fost constatată, printre altele, nerespectarea de către inculpată a obligațiilor fiscale în materia impozitului pe profit și a TVA, fiind stabilite în sarcina acesteia obligații fiscale suplimentare aferente operațiunilor comerciale fictive, constând în impozit pe profit, TVA, precum și dobânzi și penalități. ... 149. În cauza cu care este învestită instanța de apel, aceeași faptă a fost încadrată juridic în infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, respectiv evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive. ... 150. Or, în aceste condiții se pune problema aplicării în cauză nu a dispozițiilor art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, ci a principiului ne bis in idem prevăzut de art. 6 din Codul de procedură penală, potrivit căruia „nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică“. ... 151. Acest principiu este consacrat de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și de art. 50 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, aplicarea sa fiind reflectată într-o amplă jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene. ... 152. Astfel, într-o decizie de referință, pronunțată în 15 noiembrie 2016, în Cauza A și B contra Norvegiei (cererile nr. 24.130/11 și nr. 29.758/2011), Curtea Europeană a analizat maniera în care procedurile mixte (fiscală și penală) trebuie să se desfășoare pentru a se asigura respectarea principiului enunțat în cazul faptelor penale de natură fiscală. ... 153. Totodată, instanța de la Strasbourg a statuat printr-o altă hotărâre (Cererea nr. 25.129/06), pronunțată în 21 octombrie 2014 în Cauza Lungu și alții împotriva României, că derularea în paralel a două proceduri (fiscală și penală) având ca obiect aceleași fapte, care a determinat instanța penală să ajungă la o nouă apreciere a faptelor, radical opusă hotărârii instanței de contencios fiscal, a adus atingere principiului securității juridice, încălcându-se dreptul reclamantului la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție. ... 154. Relevantă pentru analiza problemei de drept este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene potrivit căreia principiul ne bis in idem, consacrat de art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nu se opune ca un stat membru să impună, pentru aceleași fapte de nerespectare a obligațiilor în domeniul taxei pe valoare adăugată, în mod succesiv, o sancțiune fiscală și o sancțiune penală în măsura în care prima sancțiune nu îmbracă un caracter penal, aspect care însă trebuie verificat de instanța națională ținând seama de ansamblul împrejurărilor litigiului principal (Hotărârea din 26 februarie 2013, pronunțată în Cauza C-617/10 Âkerberg Fransson și Hotărârea din 20 martie 2018, pronunțată în Cauza C-524/2015 Luca Menci). ... 155. Totodată, și practica Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauzele privind derularea în paralel a procedurilor penale și fiscale reflectă interpretarea dată de cele două instanțe europene principiului ne bis in idem (Decizia penală nr. 229/A, pronunțată în 29 septembrie 2021 în Dosarul nr. 8.737/2/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală). ... 156. Având în vedere considerentele expuse mai sus, se constată că, în raport cu elementele de fapt specifice cauzei, îi revine instanței de apel sarcina de a lămuri care este dezlegarea concretă a speței cu care a fost sesizată, întrucât un astfel de demers presupune analiza prealabilă a situației de fapt din cauză, aspect ce nu poate face obiectul reglementat de art. 575 din Codul de procedură penală. ... ...