Decizia ÎCCJ nr. 38/2023 (HP)Punctul IX

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție - Admisibilitatea sesizării 100. Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanțe, inclusiv a curții de apel, învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. ... 101. Ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, respectiv existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de articolul anterior menționat, soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii. ... 102. Totodată, din economia dispozițiilor legale invocate reiese că admisibilitatea sesizării este condiționată, în mod esențial, de existența unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenția instanței supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală. ... 103. În speță, se constată că este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie fiind învestită cu soluționarea unei cauze în ultimă instanță, și anume a unei contestații formulate împotriva încheierii pronunțate în camera preliminară, desfășurată în condițiile art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală. ... 104. De asemenea, chestiunea ce formează obiectul întrebării cu care a fost sesizată instanța supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, așa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. 102/C2/696/III-5/2023 din 29 martie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. ... 105. Cu privire la condiția existenței unei legături între chestiunea de drept supusă interpretării și soluționarea pe fond a cauzei, în doctrină s-a evidențiat că aceasta este îndeplinită ori de câte ori interdependența procedurilor specifice cauzei influențează într-o măsură soluționarea fondului, soluția dată acțiunii penale sau civile în procesul penal. ... 106. Din această perspectivă se constată că legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală influențează soluționarea fondului, întrucât vizează chiar stabilirea mijloacelor de probă care pot fi luate în considerare pentru a pronunța o soluție cu privire la acțiunea civilă și la acțiunea penală. ... 107. În cauză nu este întrunită cerința referitoare la existența unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, neprezentând gradul de dificultate necesar care să permită intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 108. În această privință se constată că, prin Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016 (ale cărei considerente au fost reluate apoi în Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016; Decizia nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016; Decizia nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018; Decizia nr. 5 din 21 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 15 mai 2019; Decizia nr. 19 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 12 februarie 2020; Decizia nr. 6 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 17 iunie 2020; Decizia nr. 65 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 27 ianuarie 2022; Decizia nr. 67 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 28 ianuarie 2022), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că scopul unei asemenea „proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții. Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia, așa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate“. ... 109. „Instanța supremă este chemată să dea o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept cu care a fost sesizată, în interpretarea unei norme care ar fi afectată de o asemenea ambiguitate, încât nu ar permite instanței de trimitere ca, prin intermediul unor metode de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern, să stabilească cu suficientă certitudine conținutul și sensul textelor legale ce fac obiectul întrebării prealabile“ (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 6 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 17 iunie 2020). ... 110. Per a contrario, procedura nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială (deciziile nr. 19 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 29 iunie 2017; nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016; nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016; nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017 și nr. 2 din 8 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2018). ... 111. Examinând în aceste coordonate îndeplinirea cerinței de admisibilitate, chiar dacă dispozițiile legale care reglementează chestiunea de drept cu care a fost sesizat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală ar putea părea neclare, jurisprudența și doctrina în materie oferă suficiente repere privind modalitatea corectă de aplicare a dispozițiilor legale în discuție, pe baza cărora instanța de trimitere ar putea să aprecieze situația concretă cu judecarea căreia a fost învestită. ... 112. Instanța de trimitere, fără a semnala dificultăți de interpretare a dispozițiilor supuse dezlegării, urmărește de la Înalta Curte de Casație și Justiție o confirmare a soluției ce se prefigurează în cauza cu care a fost învestită, și nu o dezlegare a unei probleme de drept ce impune apelarea la mecanismul de asigurare a unei practici judiciare unitare prin pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 113. Astfel, se constatată că în dispozițiile art. 158 din Codul de procedură penală sunt clar definite opțiunile cu privire la autorizarea unei percheziții domiciliare. ... 114. În faza de urmărire penală, percheziția se dispune exclusiv la cererea procurorului, ce trebuie să conțină descrierea locului unde urmează a se efectua percheziția, iar dacă sunt suspiciuni rezonabile privind existența sau posibilitatea transferării probelor, datelor sau persoanelor căutate în locuri învecinate, descrierea acestor locuri. ... 115. În consecință, dacă la momentul formulării cererii procurorul este în posesia unor informații ce permit conturarea suspiciunii rezonabile privind riscul de transfer al probelor din locul supus percheziției în locuri învecinate, atunci descrierea respectivelor locuri este obligatorie în cuprinsul cererii. ... 116. În această ipoteză este logic ca încheierea și mandatul de percheziție să conțină referințe atât la locul inițial supus percheziției, cât și la locurile învecinate, cu privire la care există riscul transferării probelor. Această interpretare este una literală și sistematică a textului legal și nu poate fi considerată o veritabilă problemă de drept. ... 117. Din acest motiv, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că dispozițiile legale sunt suficient de clare în sensul că nu este necesar ca în mandatul de percheziție domiciliară să fie indicate locurile învecinate câtă vreme la momentul formulării solicitării de către procuror (în vederea emiterii de către judecătorul de drepturi și libertăți a mandatului) nu exista o asemenea suspiciune privind posibilitatea de transfer al bunurilor, datelor sau persoanelor. ... 118. În ceea ce privește cel de-al doilea aspect al chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, cu referire la posibilitatea de a fi supuse verificării de legalitate, în procedura de cameră preliminară, eventualele neregularități ale încheierii pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți prin care s-a încuviințat efectuarea percheziției, se constată că nu este o veritabilă chestiune de drept necesar a fi lămurită, întrucât în procedura de cameră preliminară este analizată legalitatea tuturor actelor întocmite și a probelor administrate în faza de urmărire penală. ... 119. Deși actul prin care se încuviințează percheziția domiciliară este o încheiere a judecătorului de drepturi și libertăți (și nu a organelor de urmărire penală), verificarea în procedura de cameră preliminară inclusiv a acestei încheieri nu contravine legii, ci, dimpotrivă, asigură realizarea obiectului camerei preliminare așa cum prevăd dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală. ... 120. În sensul în care judecătorul de cameră preliminară se va putea apleca și asupra încheierilor judecătorului de drepturi și libertăți din faza de urmărire penală sunt și considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 244/2017 - decizie care a pornit de la măsurile de supraveghere tehnică, constatându-se că persoana care are calitatea de inculpat poate să conteste legalitatea măsurii de supraveghere tehnică încuviințate de către judecătorul de drepturi și libertăți în cadrul procedurii de cameră preliminară (paragraful 66). ... 121. De asemenea, Curtea Constituțională a statuat în Decizia nr. 126/2017 (paragraful 23), că „în ipoteza examinării, în procedura de cameră preliminară a legalității încheierilor judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară va constata eventualele cazuri de nulitate și va exclude probele administrate cu autorizarea sau confirmarea nelegală a judecătorului de drepturi și libertăți, doar analizând aspectele de legalitate și fără să transforme camera preliminară într-o cale de atac“. ... 122. Prin urmare, în acest context jurisprudențial și doctrinar, verificarea legalității încheierii judecătorului de drepturi și libertăți în procedura camerei preliminare nu generează existența unei veritabile chestiuni de drept. ... 123. În consecință, raportat la toate argumentele expuse anterior, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală constând în existența unei veritabile probleme de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, motiv pentru care, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, sesizarea este inadmisibilă. ... ...