Decizia ÎCCJ nr. 30/2023 (HP)Punctul XII

XII. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra primei întrebări 81. Analiza condițiilor de admisibilitate instituite cumulativ prin art. 519 din Codul de procedură civilă conduce spre concluzia că acestea sunt întrunite în privința celei dintâi întrebări. ... 82. În doctrină, dar și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, condițiile de admisibilitate au fost identificate după cum urmează: a) existența unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanță; ... b) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... c) o chestiune de drept cu caracter de noutate; ... d) Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; ... e) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată. ... ... 83. În examinarea primelor două condiții de admisibilitate se constată că instanța de trimitere (tribunalul), învestită cu soluționarea unui apel împotriva unei încheieri date în procedura prevăzută de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, va pronunța o decizie definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă; prin urmare, aceste cerințe de admisibilitate sunt întrunite. ... 84. Este îndeplinită și condiția referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită. ... 85. Dispozițiile care au generat litigiile supuse examinării instanțelor naționale au fost introduse în dreptul pozitiv prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, relevantă în evaluarea cerinței noutății fiind dezvoltarea unei jurisprudențe în materie. ... 86. Pentru verificarea îndeplinirii acestei condiții de admisibilitate a sesizării au fost emise adrese către curțile de apel, care au procedat la verificări ale jurisprudenței la nivelul instanțelor judecătorești situate în circumscripțiile lor teritoriale și au comunicat Înaltei Curți de Casație și Justiție că au identificat hotărâri judecătorești în materia care face obiectul sesizării de față. ... 87. Analiza lor relevă că instanțele naționale abordează în mod diferit posibilitatea stabilirii penalității definitive în situația în care debitorul și-a îndeplinit obligația ulterior împlinirii intervalului celor 3 luni pentru care se solicită lichidarea penalității provizorii și aspectul cadrului procesual în care se pot verifica motivele temeinice la care se referă art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, care au condus la întârzierea în executarea obligației și care sunt de natură să justifice reducerea sau înlăturarea penalității. ... 88. Numărul acestor hotărâri nu este însă ridicat; din analiza datelor transmise de către curțile de apel rezultă că au fost identificate 13 hotărâri care au tranșat chestiunile de drept ce formează obiectul primei întrebări și 9 hotărâri care au examinat problemele evocate prin cea de-a doua întrebare. ... 89. Cum alin. (1) al art. 906 din Codul de procedură civilă stabilește competența materială a instanței de executare în judecarea procedurii aplicării de penalități, prevăzută de textul art. 906 din cod, notând că pe teritoriul țării funcționează 177 de judecătorii, existența a 22 de hotărâri care au tranșat divergent chestiunile de drept supuse dezlegării nu demonstrează formarea unei jurisprudențe neunitare, care să reclame necesitatea recurgerii la mecanismul recursului în interesul legii, însă constituie o împrejurare care indică posibilitatea apariției acesteia. ... 90. Se adaugă aici și opiniile teoretice exprimate de către judecători, ce reflectă aceeași abordare diferită și au aptitudinea, în lipsa pronunțării unei decizii de unificare, să consolideze concluzia că jurisprudența va dobândi un caracter neunitar. ... 91. Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestor chestiuni de drept, iar acestea nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, hotărârile pronunțate până în prezent dezlegând alte aspecte în interpretarea art. 906 din Codul de procedură civilă, atât în forma anterioară, cât și în cea ulterioară modificărilor aduse textului prin Legea nr. 310/2018. ... 92. Raportat la hotărârea primei instanțe, care a respins cererile creditorului, formulate în baza art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, și la criticile cuprinse în memoriile de apel declarate de această parte, este îndeplinită și condiția dependenței chestiunii de drept cu soluționarea pe fond a cauzelor, dat fiind că sesizările Tribunalului Gorj - Secția I civilă urmăresc a stabili consecințele pe care executarea obligației de a face, care nu poate fi îndeplinită prin intermediul altei persoane, le produce asupra cererilor de determinare a penalității definitive. ... 93. Deși chestiunea de drept supusă interpretării se referă la probleme de procedură civilă, în analiză fiind dispozițiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, de rezolvarea acesteia depinde soluționarea pe fond a litigiilor (Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 5 decembrie 2022, Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1172 din 7 decembrie 2022, ambele ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept). ... 94. Examenul în fond al art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care formează obiectul primei întrebări, presupune un demers de interpretare a legii - pentru a aprecia măsura în care conținutul normei în dezbatere coincide cu textul ce o formulează sau, în caz contrar, dacă ea trebuie înțeleasă extensiv sau, dimpotrivă, restrictiv. ... 95. Premisa necesară pentru ca instanța de executare să poată stabili penalitatea definitivă este indicată în chiar partea introductivă a art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă și constă în trecerea unui termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității (sau a altor termene, de aceeași întindere), în care debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face prevăzută în titlul executoriu și care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. ... 96. Analiza gramaticală a acestui text legal pare a sugera, așadar, că neexecutarea, de către debitor, a obligației sale anterior împlinirii termenului de 3 luni pentru care creditorul solicită lichidarea penalității reprezintă singura condiție pretinsă de lege pentru ca instanța să dea curs cererii fundamentate pe dispozițiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. ... 97. Orientările divergente regăsite în hotărârile identificate, dar mai ales în opiniile teoretice exprimate de judecători, derivă însă din perspectiva diferită în care aceștia au abordat funcția penalităților instituite de respectivul text de lege. ... 98. În aceste condiții, analiza gramaticală devine insuficientă, iar dezlegarea face necesar apelul la metodele sistematică, istorică și teleologică pentru interpretarea legii. ... 99. Rolul mecanismului creat prin art. 906 din Codul de procedură civilă este indicat în chiar alin. (1) : acela de a-l constrânge pe debitor să își execute obligația de a face sau de a nu face, stabilită prin titlu executoriu, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. ... 100. Codul de procedură civilă interzice însă, în art. 907, posibilitatea acordării daunelor cominatorii pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în capitolul IV „Executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face“ din titlul III „Executarea silită direct“ al cărții a V-a „Despre executarea silită“. ... 101. În condițiile în care, deși le interzice, Codul de procedură civilă nu definește daunele cominatorii, devine utilă o incursiune în evoluția legislativă, pentru a observa modalitatea în care doctrina, jurisprudența și apoi legea au creat mecanisme în vederea constrângerii debitorului să își execute obligația de a face sau de a nu face, stabilită prin titlu executoriu, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. Aceasta, în vederea eliminării oricărei confuzii pe care incidența art. 907 din Codul de procedură civilă ar putea-o produce asupra rolului constrângător (cominatoriu) al penalităților instituite în art. 906 din același cod. ... 102. Creată doctrinar și confirmată apoi pe cale jurisprudențială ca mijloc conceput pentru ca un creditor să îl determine pe debitorul său să execute obligația de care acesta este ținut, instituția daunelor cominatorii a fost fundamentată, în sistemul Codului civil din 1864, pe dispozițiile art. 1.073 și 1.075. ... 103. În Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, temeiul juridic în baza căruia se poate demara o procedură cominatorie îl constituie prevederile art. 1.516. Purtând denumirea marginală „Drepturile creditorului“, aceste dispoziții au următorul conținut: „(1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației; 2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.“ ... 104. Acest text de lege se completează cu prevederile art. 1.527 din Codul civil (atunci când se impune executarea silită în natură a unei obligații), cu art. 1.528 (atunci când este vorba de executarea obligației de a face) și cu art. 1.529 (în situația executării silite a obligației de a nu face) din același cod. ... 105. Astfel, pentru excluderea obligației de a da, creditorul poate declanșa în mod nemijlocit executarea silită directă sau indirectă prevăzută de dreptul comun, iar pentru celelalte tipuri de obligații de a face sau de a nu face (deci, altele decât cele care nu pot fi îndeplinite prin altă persoană decât debitorul), creditorul poate fi autorizat de instanța de executare să îndeplinească el însuși obligația sau prin intermediul altor persoane, dar pe cheltuiala debitorului. ... 106. Admisibilitatea daunelor cominatorii era pusă în discuție în faza litigioasă, în fața instanței de judecată, care, în măsura în care aprecia cererea ca fiind fondată, le acorda, pe zi de întârziere, prin chiar hotărârea sa, pentru a-l constrânge pe debitor la îndeplinirea obligației. De aceea, caracterul daunelor cominatorii astfel fixate rămânea provizoriu, iar ulterior executării obligației din titlul executoriu, instanța stabilea, aplicând regulile dreptului comun privind răspunderea civilă, suma ce reprezenta prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării; opera, în acest mod, o transformare a daunelor cominatorii în daune compensatorii. ... 107. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 219/2005, au fost introduse în Codul de procedură civilă din 1865 dispozițiile art. 580^3, care, în alin. 1, au instituit posibilitatea stabilirii unei amenzi civile în favoarea statului, stabilită pe zi de întârziere, în scopul constrângerii debitorului să îndeplinească obligația de a face/de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. ... 108. Reglementarea procesuală civilă anterioară a condiționat aplicarea amenzii civile de încuviințarea prealabilă a executării silite asupra debitorului și de emiterea somației prevăzute de art. 387,572 și 580^2 din Codul de procedură civilă din 1865. ... 109. Suplimentar, Codul de procedură civilă din 1865 a recunoscut creditorului, în art. 580^3 alin. 2, dreptul de a-i pretinde debitorului daune-interese, pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației. ... 110. În acest context, scopul daunelor cominatorii și mecanismul prin care acestea deveneau efective au fost preluate ulterior de amenda civilă, care își păstra rolul constrângător, și de daunele-interese, cu rol compensatoriu, pentru acoperirea prejudiciilor cauzate creditorului. ... 111. Așadar, evitarea dublei executări este motivul pentru care Legea nr. 459/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă a interzis acordarea daunelor cominatorii, pe lângă amenda civilă și, eventual, daune-interese. ... 112. În varianta lui inițială, actualul Cod de procedură civilă a menținut amenda judiciară și daunele-interese, iar ca efect al Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, constatând ineficacitatea amenzii stabilite în favoarea statului, mijlocul de constrângere - redenumit penalități, în art. 906 - operează în favoarea creditorului, mecanismul creat anterior fiind, în rest, păstrat; astfel, în scopul constrângerii debitorului la îndeplinirea obligației de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, penalitatea este stabilită pe zi de întârziere, condiționat de expirarea unui termen de 10 zile de la comunicarea către debitor a încheierii de încuviințare a executării silite. De asemenea, și Codul de procedură civilă actual recunoaște creditorului dreptul ca, pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației, să solicite debitorului despăgubiri. În aceste condiții, evitarea dublei executări este motivul pentru care și actualul Cod de procedură civilă interzice, în art. 907, acordarea daunelor cominatorii în materia examinată în decizia de față. ... 113. În interpretarea art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunțat Decizia nr. 16 din 6 martie 2017. ... 114. Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, textul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă a fost modificat; astfel, încheierea pe care instanța o pronunță în baza lui nu mai are caracter definitiv și este permisă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive, cu titlu de penalitate. ... 115. Mecanismul reglementat de art. 906 din Codul de procedură civilă presupune două etape: în cursul celei dintâi, instanța de executare stabilește, la cererea creditorului, o penalitate pe zi de întârziere, în considerarea criteriilor indicate la alin. (2) sau (3) - în măsura în care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, debitorul nu a executat obligația de a face sau de a nu face -, iar într-o etapă subsecventă, fixează, tot la cererea creditorului, suma definitivă ce i se datorează cu titlu de penalitate, printr-o operațiune matematică, ce presupune înmulțirea sumei stabilite în cadrul etapei precedente cu titlu de penalitate pe zi de întârziere cu numărul de zile regăsit în intervalul celor 3 luni - dacă, în termen de 3 luni de la comunicarea încheierii de aplicare a penalității, debitorul nu și-a executat obligația prevăzută în titlul executoriu originar; o asemenea cerere poate fi reiterată după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlul executoriu, până la stingerea ei completă. ... 116. Analiza textelor cuprinse în art. 906 din Codul de procedură civilă relevă funcția preventivă a penalităților, deoarece prefigurarea acordării lor are un scop disuasiv în raport cu intenția debitorului de a nu executa obligația stabilită prin titlul executoriu, îndemnându-l la executare, cea cominatorie, căci sunt menite să înfrângă rezistența debitorului la executarea în natură a obligației sale, dar și rolul lor punitiv, de vreme ce, la lichidarea penalității, creditorul obține un nou titlu executoriu împotriva debitorului, care este astfel pedepsit pentru pasivitatea în executare. ... 117. Este neîndoielnic, așadar, că penalitățile îndeplinesc și o funcție punitivă, dar se cuvine subliniat că, și în ipoteza în care, pentru un interval de 3 luni, a fost deja stabilită penalitatea definitivă, natura punitivă a acestei măsuri rămâne subsumată celei cominatorii, prin amenințarea pe care o prezintă față de debitor, care s-ar vedea expus, în lipsa unei conduite conforme, riscului de a fi obligat la plata unei noi penalități, la expirarea următorului termen de 3 luni. ... 118. Pe de altă parte, faptul că dispozițiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă îngăduie reducerea sau chiar înlăturarea penalității definitive demonstrează că nu latura punitivă este esențială în mecanismul penalităților, ci cea cominatorie, atât timp cât o asemenea măsură poate fi adoptată atunci când debitorul și-a executat obligația și, în plus, a dovedit motivele temeinice care au justificat întârzierea în executare. ... 119. Funcția punitivă a penalităților este derivată din cea cominatorie, căreia i se atașează; ea nu funcționează autonom, deoarece pedepsirea debitorului nu este un scop în sine, astfel încât fixarea penalităților poate avea loc numai în cazul în care persistă și rolul cominatoriu al procedurii. ... 120. Așadar, funcția cominatorie a penalităților este cea care prevalează, ea fiind indicată în chiar alin. (1) al art. 906 din Codul de procedură civilă, care prevede că „Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare.“ ... 121. Mai mult, potrivit tezei a doua a art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, „Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă“. ... 122. Ca atare, interpretarea per a contrario demonstrează că, ulterior stingerii complete a obligației, creditorul nu mai poate solicita fixarea vreunei sume definitive cu titlu de penalitate, pentru că ipoteza neexecutării de către debitor nu mai este prezentă, iar stingerea obligației debitorului stinge, corelativ, dreptul creditorului de a obține fixarea penalității definitive. ... 123. Întrucât prin executarea, de către debitor, a obligației de a face sau de a nu face scopul mecanismului de constrângere analizat a fost îndeplinit, debitorul nu va mai putea fi obligat la plata penalității pentru nicio perioadă de 3 luni anterioară îndeplinirii obligației. ... 124. De aceea, în cadrul procedurii reglementate de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, executarea de către debitor a obligației constituie o împrejurare suficientă - la care nu se adaugă, așadar, cerința dovedirii motivelor temeinice care au justificat întârzierea în executare, la care se referă alineatul următor al articolului analizat - pentru ca cererea de stabilire a penalității definitive, care, prin ipoteză, acoperă o perioadă anterioară executării, să fie respinsă; cu atât mai mult, o atare soluție se impune atunci când debitorul își execută obligația mai înainte de sesizarea instanței, cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, așa cum este cazul în dosarele conexate aflate pe rolul instanței de trimitere. ... 125. Deoarece penalitățile nu au un caracter reparatoriu, creditorul are dreptul, în măsura în care a fost prejudiciat, să obțină despăgubiri, în condițiile art. 892 din Codul de procedură civilă sau ale dreptului comun; prin urmare, sub rezerva dovedirii lor, acestea pot avea caracter fie compensatoriu, fie moratoriu. ... 126. Desigur, și în măsura în care în cadrul procedurii execuționale a fost deja pronunțată o hotărâre definitivă de stabilire a penalității, creditorului îi este recunoscut, prin art. 906 alin. (7) din Codul de procedură civilă, dreptul la despăgubiri, în condițiile art. 892 din același cod sau ale dreptului comun, cele două categorii de sume având natură și finalitate juridică diferite. ... 127. Cum rolul penalităților este eminamente constrângător, scopul procedurii reglementate de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă este și trebuie să rămână pe tot parcursul ei acela prin care creditorul va obține executarea întocmai a obligației din titlul executoriu, iar nu o sumă suplimentară de bani, alături de executarea în natură și, eventual, de despăgubiri; o abordare în sens contrar ar releva că fixarea penalităților nu ar avea altă finalitate decât pedepsirea debitorului, ceea ce contravine rațiunii cominatorii a procedurii. ... 128. Această concluzie se impune în contextul în care scopul executării silite este, cum neîndoielnic rezultă din cuprinsul art. 622 alin. (3) din Codul de procedură civilă, realizarea creanței recunoscute prin titlu executoriu. Odată ce finalitatea declanșării ei a fost atinsă, nicio formă de executare silită nu mai este justificată, astfel că și cererea de fixare a penalităților se impune să fie respinsă, fiind nerelevant dacă executarea obligației are loc în termenul de cel puțin 3 luni în care creditorului i se interzice sesizarea instanței sau ulterior împlinirii lui, atât timp cât încheierea de fixare a penalităților nu a fost pronunțată. ... 129. În deplină concordanță cu scopul declarat al procedurii de executare silită, realizarea creanței creditorului are ca efect încetarea executării silite, conform art. 703 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu urmarea că niciun act în vederea realizării silite a creanței, incluzând aici și pronunțarea încheierii de fixare a penalităților, nu mai poate fi întocmit. ... 130. În considerarea argumentelor expuse mai sus, răspunzând primei întrebări din sesizările conexate, se constată că, dacă obligația a fost executată - ceea ce are semnificația atingerii scopului reglementării -, creditorul nu mai poate să obțină obligarea debitorului la plata penalității definitive. ... Asupra celei de-a doua întrebări 131. În raport cu dezlegarea dată primei întrebări, nu mai este întrunită condiția de admisibilitate instituită în art. 519 din Codul de procedură civilă, care impune o legătură de dependență între soluționarea pe fond a cauzelor aflate pe rolul instanței de trimitere și răspunsul la cea de-a doua întrebare, prin intermediul căreia titularul sesizării urmărește să obțină o interpretare a dispozițiilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, pentru a se stabili dacă verificarea motivelor temeinice care au condus la neexecutarea obligației ar putea fi realizată direct în cadrul litigiului purtat asupra sumei finale acordate cu titlu de penalitate sau doar pe calea unei contestații la executare. ... 132. Din răspunsul la prima întrebare reiese că soluția de respingere a cererii de fixare a penalităților în cazul executării obligației nu este condiționată de invocarea, de către debitor, a unui motiv temeinic care să justifice întârzierea în executare. Un astfel de motiv devine relevant numai dacă executarea obligației are loc ulterior fixării penalităților, atunci când în discuție este aplicarea art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă. ... 133. Reglementarea procedurii descrise în art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă în subsecvența celei vizând stabilirea definitivă a penalităților, prevăzută de art. 906 alin. (4) din cod, reflectă viziunea legiuitorului, care are în vedere o nouă procedură de executare silită - de data aceasta a unei noi obligații (de plată a sumei definitive), în baza unui nou titlu executoriu (încheierea pronunțată de instanța care a fixat penalitatea definitivă) -, plasată ulterior procedurii de executare silită a titlului originar. ... 134. În cadrul acestei noi executări silite, debitorul poate obține înlăturarea sau reducerea penalității pe calea contestației la executare, dacă dovedește nu doar executarea obligației prevăzute în titlul inițial, ci, în plus, și motivele temeinice care au justificat întârzierea executării. ... 135. Or, atât timp cât dezlegarea oferită prin decizia de față primei întrebări demonstrează că în dosarele aflate pe rolul instanței de trimitere nu mai sunt create premisele apariției noii executări silite, ulterioare procedurii de executare silită a titlului originar, legătura de dependență între soluționarea pe fond a cauzelor și răspunsul la cea de-a doua întrebare, condiție de admisibilitate a sesizării, instituită în art. 519 din Codul de procedură civilă, nu mai poate fi identificată. ... 136. Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ... ...