Decizia CCR nr. 358/2014Paragraful 15

11. Se arată că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 839 din 24 iunie 2010, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 14, art. 385^15 pct. 2 lit. d) raportat la art. 385^9 alin. 1 pct. 18 şi art. 385^14 alin. 11 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea Constituţională a statuat că prevederile legale invocate, reglementând ca motiv de casare a unei hotărâri judecătoreşti comiterea unei erori grave de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare, sunt menite să garanteze dreptul tuturor părţilor de a beneficia de un proces echitabil şi că, astfel, scopul acestei căi de atac constă tocmai în asigurarea unui control judecătoresc al legalităţii şi al aflării adevărului în judecarea şi soluţionarea cauzelor penale de prima instanţă sau de instanţa de apel, aspect de natură să contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil. Interpretând per a contrario argumentele invocate de Curtea Constituţională în susţinerea constituţionalităţii prevederilor art. 385^9 pct. 18 din Codul de procedură penală din 1968, se susţine că înlăturarea unui motiv de casare a cărui menire era tocmai garantarea dreptului părţilor la un proces echitabil este de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale ale art. 21, art. 24 şi art. 20, raportate la art. 6 şi art. 13 din Convenţie, cu atât mai mult cu cât acesta a fost exclus şi din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu.