Decizia CCR nr. 349/2014Punctul 6
Punctul 6
6. Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate, deoarece procedura este prevăzută într-o lege cu caracter special care derogă de la prevederile dreptului comun, nefiind aplicabile dispozițiile noului Cod de procedură civilă referitoare la încuviințarea și administrarea probei cu expertiză; accesul la justiție nu este unul absolut, exercitându-se cu respectarea procedurilor speciale instituite de legiuitor. Citarea societății pârâte nu imprimă cererii un caracter contencios, iar prin dispunerea expertizei de gestiune nu se stabilește un drept față de partea potrivnică. În ceea ce privește reaua-credință a reclamantei, pârâta are proceduri judiciare prin care să recupereze onorariul fixat în sarcina sa. Instanța mai arată că încheierea pronunțată în procedura examinată are caracter executoriu potrivit art. 534 din Codul de procedură civilă, nepunându-se problema unei tergiversări a întocmirii expertizei de gestiune. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 126 alin. (2) din Constituție prin faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a legiferat o nouă procedură prin interpretarea dată textului de lege criticat, instanța arată că această critică este neîntemeiată în lipsa invocării neconstituționalității dispozițiilor art. 517 din Codul de procedură civilă. ...
Sursa oficială ↗