Decizia CCR nr. 269/2014Paragraful 57

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.05.2014 · dosar 5.265/2/2012
Paragraful 57
41. Cât priveşte celelalte prevederi criticate din Legea nr. 165/2013, Curtea apreciază că, faţă de obiectul acţiunii în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 cu raportare la art. 7 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, este necesar să analizeze admisibilitatea acesteia prin prisma condiţiei existenţei legăturii cu cauza textelor criticate, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Sub acest aspect, Curtea observă că art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 165/2013 vizează problematica restituirii terenurilor potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, dar obiectul procesului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate vizează o cerere de retrocedare a unui imobil în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum susţin autorii excepţiei şi cum reţine şi Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă prin sentinţa prin care a admis cererea petenţilor-autori ai excepţiei şi a recunoscut existenţa unui drept de creanţă al acestora asupra pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, constând în despăgubirile cuvenite pentru un imobil imposibil de restituit în natură. În motivarea recursurilor introduse de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se pune la îndoială, printre altele, aplicabilitatea Legii nr. 10/2001, sugerându-se că Legea fondului funciar nr. 18/1991 ar fi cea care ar guverna raporturile juridice dintre părţi. Cauza în cadrul căreia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, aflată pe rolul Tribunalului Cluj, a fost suspendată până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională, astfel că, la acest moment, instanţa de contencios constituţional nu se poate orienta decât după cele reţinute de Judecătoria Cluj în sentinţa prin care a soluţionat în fond cauza. Or, aceasta a avut în vedere prevederile Legii nr. 10/2001 ca temei al acţiunii. În aceste condiţii, Curtea constată că art. 7 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, care vizează restituirea fondului funciar, nu au incidenţă în procesul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Ca atare, excepţia având acest obiect nu îndeplineşte condiţia legăturii cu cauza impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
Sursa oficială ↗