Decizia CCR nr. 216/2014Paragraful 7

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 nu aduc atingere normelor constituţionale invocate, scopul lor fiind acela de a garanta accesul liber la justiţie pentru toate părţile din proces, nu doar pentru învinuit. Se susţine că, în situaţia invocată, învinuitul beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil. Se subliniază faptul că, potrivit Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XV din 22 mai 2006 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, sub aspectul compatibilităţii judecătorului de a mai participa, în continuare, la soluţionarea fondului cauzei reţinute spre judecare după desfiinţarea, prin încheiere, a rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată, ca urmare a aprecierii că probele existente la dosar sunt suficiente pentru a se proceda la judecare, judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi reţine cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluţioneze fondul acesteia.