Decizia ÎCCJ nr. 31/2022 (HP)Punctul XII

XII. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, sub aspectul admisibilității acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reține următoarele: Cu privire la admisibilitatea sesizării Potrivit dispozițiilor art. 475 din Codul procedură penală, dacă în cursul judecății, un complet de judecată învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. În raport cu textul legal evocat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor cerințe: – existența unei chestiuni de drept, care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii; ... – soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; ... – instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță. ... Examinând îndeplinirea acestor condiții în cauză, se constată că este îndeplinită condiția referitoare la existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori fiind învestită în Dosarul nr. 1.497/215/2018 cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și inculpata M.A. împotriva Sentinței penale nr. 1.535 din 17.06.2021 pronunțată de Judecătoria Craiova. De asemenea, este îndeplinită cerința de a nu se fi statuat anterior de către instanța supremă în cadrul unui mecanism de unificare a practicii judiciare asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. Din cuprinsul încheierii instanței de trimitere a rezultat că obiectul sesizării îl vizează următoarea chestiune de drept: „Lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 295 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 308 din Codul penal, în sensul de a se stabili dacă administratorul în fapt al unei asociații de proprietari sau locatari poate fi subiect activ al infracțiunii de delapidare și respectiv de a stabili dacă o persoană care desfășoară servicii pentru asociația de proprietari sau locatari, în baza unui contract de prestări servicii, poate fi considerată o persoană care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul asociației, în sensul dispozițiilor art. 308 din Codul penal.“ Se constată astfel că, în realitate, instanța de trimitere a formulat în cuprinsul aceleiași chestiuni de drept două întrebări distincte, prima vizând stabilirea dacă administratorul de fapt al unei asociații de proprietari sau locatari poate fi subiect activ al infracțiunii de delapidare, iar cea de-a doua referitoare la deținerea calității de „funcționar privat“, în sensul art. 308 din Codul penal, de către o persoană care îndeplinește o însărcinare în baza unui contract de prestări servicii. Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sintagma „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei“ vizează interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu rezolvarea unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei (Decizia nr. 19 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 12 februarie 2020, Decizia nr. 67 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 22 ianuarie 2022, și Decizia nr. 68 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 19 ianuarie 2022). Totodată, pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se pornește în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să își găsească izvorul în dispozițiile legale, și nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei (Decizia nr. 67 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 22 ianuarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală). În raport cu obiectul cauzei în care a fost invocată necesitatea obținerii unei lămuriri a chestiunilor de drept prin intermediul mecanismului de unificare a practicii judiciare, cele două întrebări adresate de instanța de trimitere pleacă de la ipoteze aparent incompatibile, întrucât nu este posibilă reunirea în cazul aceleiași persoane a calității de administrator de fapt cu cea a existenței unui titlu în baza căruia exercită aceleași atribuții. Modalitatea în care instanța de trimitere a înțeles să formuleze chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită generează astfel necesitatea examinării condițiilor de admisibilitate distinct, în raport cu fiecare dintre cele două întrebări adresate. În ceea ce privește problema dacă administratorul de fapt poate fi subiect activ al infracțiunii de delapidare se constată că problema ridicată de instanța de trimitere nu constituie o veritabilă problemă de drept, care să facă necesară oferirea unei dezlegări de principiu în cadrul procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală. În concret, modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 295 alin. (1) din Codul penal este pe deplin determinabil atât prin raportare la conținutul legal al infracțiunii, cât și prin recurgerea la surse doctrinare sau jurisprudențiale, nefiind necesară intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul mecanismului de unificare a practicii judiciare. Referitor la cea de-a doua întrebare, se constată că din modul în care aceasta a fost formulată de către instanța de trimitere rezultă că nu s-a relevat o dificultate de interpretare a textului art. 308 din Codul penal, ci, practic, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție aplicarea acestui articol la cazul particular dedus judecății în raport cu o împrejurare care nu pare să se circumscrie dispozițiilor legale evocate. Concret, instanța de apel nu a indicat baza factuală care a determinat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru lămurirea chestiunii de drept, astfel încât, în evaluarea relevanței pentru fondul cauzei, vor fi avute în vedere circumstanțele de fapt reținute de prima instanță. Astfel, s-a reținut că asociația de proprietari a încheiat un contract de prestări servicii cu o societate comercială în care inculpata nu avea nicio calitate, pe care însă o administra în fapt. Totodată, s-a reținut că inculpata a depășit limitele contractului încheiat și a devenit astfel administrator în fapt și al asociației de proprietari beneficiară a serviciilor prestate. Inculpata a dobândit abia ulterior epuizării infracțiunii calitatea de asociat și administrator în societatea care presta servicii în favoarea asociației de proprietari. Întrucât prima întrebare formulată de către instanța de trimitere are la bază reținerea calității de administrator în fapt al asociației de proprietari, relația de condiționare dintre soluționarea fondului cauzei și stabilirea semnificației titlului în temeiul căruia s-ar fi exercitat însărcinările este exclusă prin ipoteza primei chestiuni de drept invocate. Cu alte cuvinte, nu există posibilitatea reținerii calității de administrator în fapt al persoanei juridice concomitent cu exercitarea acelorași atribuții de administrare în baza unui titlu. Or, având în vedere aspectele expuse, nu poate fi identificată o legătură între chestiunea de drept invocată și lămurirea pe fond a cauzei în care a fost formulată sesizarea, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală. În consecință, în raport cu aspectele expuse, se reține că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării cu referire la chestiunea: „Lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 295 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 308 din Codul penal, în sensul de a se stabili dacă administratorul în fapt al unei asociații de proprietari sau locatari poate fi subiect activ al infracțiunii de delapidare și respectiv de a stabili dacă o persoană care desfășoară servicii pentru asociația de proprietari sau locatari, în baza unui contract de prestări servicii, poate fi considerată o persoană care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul asociației, în sensul dispozițiilor art. 308 din Codul penal“, întrucât problema semnalată de instanța de trimitere nu constituie o chestiune de drept, în sensul art. 475 din Codul de procedură penală, care să determine activarea mecanismului de unificare a practicii judiciare. ...