Decizia ÎCCJ nr. 79/2021 (HP)Punctul VIII

VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, prin Încheierea din data de 7 iulie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.773/63/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor asupra chestiunii de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele: VIII.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. Ca urmare, admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe: – instanța care a formulat întrebarea, din categoria instanțelor anterior enumerate, să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimul grad de jurisdicție; ... – soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; ... – problema de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare. ... În speță sunt îndeplinite cumulativ toate cerințele anterior enunțate. Astfel, este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori fiind învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă M.R.C. și inculpata G.P.C. împotriva Sentinței penale nr. 33 din 25 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5.773/63/2018. Rezolvarea dată chestiunii de drept expuse în încheierea de sesizare este susceptibilă a avea consecințe juridice directe asupra stabilirii tratamentului sancționator față de inculpat și, implicit, asupra modului de soluționare a fondului cauzei. De asemenea, chestiunea ce formează obiectul întrebării nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs aflat în curs de soluționare. ... VIII.2. Cu privire la fondul chestiunii de drept Conform expunerii de motive, Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor reprezintă un instrument eficient pentru combaterea infracțiunilor grave, prin determinarea persoanelor care dețin informații sau date cu caracter determinant referitoare la săvârșirea unor infracțiuni să le furnizeze organelor judiciare, contribuind astfel la aflarea adevărului în acest tip de cauze, iar dispozițiile art. 19 se constituie într-un mecanism eficient scopului urmărit. În considerentele Deciziei nr. 3/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 13 aprilie 2018, s-a arătat că „(...) Instituția reglementată de norma supusă interpretării (art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată) are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor cerințe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta și stadiul cauzei în care se urmărește producerea efectelor atenuante de pedeapsă. (…) Categoria cerințelor ce țin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea, de către martorul participant la o infracțiune, a unui denunț împotriva altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave și, pe de altă parte, facilitarea, de către același martor denunțător, a identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor denunțate. Ambele cerințe au caracter cumulativ, simplul denunț formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunțate și tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea privind protecția martorilor, republicată. (…)“ Considerentele avute în vedere de instanța de sesizare reflectă o abordare de principiu a problematicii în discuție, solicitându-se exclusiv evaluarea condiției referitoare la conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei sub aspectul facilitării, de către același martor denunțător, a identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor denunțate. Sintagma „facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane“, din cuprinsul normei evaluate are sensul de înlesnește, favorizează, ușurează demersul organului judiciar, fără însă a translata sarcina probei acțiunii penale de la acesta la denunțător. Potrivit art. 290 alin. (1) și (2) și art. 289 alin. (2) din Codul de procedură penală, denunțul este încunoștințarea despre săvârșirea unei infracțiuni, ce trebuie să cuprindă descrierea faptei care formează obiectul sesizării, precum și indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute. Legiuitorul nu stabilește o obligație de rezultat în sarcina denunțătorului, aceea de a indica probe relevante ori suficiente, părțile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe, însă sarcina probei aparține, în ceea ce privește acțiunea penală, în principal, procurorului. Independent de definiția legală a denunțului sau de sarcina probei în exercitarea acțiunii penale, pentru incidența cauzei legale de reducere a pedepsei, denunțătorul trebuie să justifice, suplimentar, o anumită conduită caracterizată prin cooperare judiciară. Faza procesuală necesară pentru a valida conduita beneficiarului denunțului și a genera incidența cauzei de reducere a pedepsei este începerea urmăririi penale in personam. După acest moment al identificării făptuitorului și atragerii sale în procedura judiciară: – revine organului judiciar obligația legală de a strânge și administra suficiente probe, din perspectivă cantitativă și calitativă (art. 5 și 306 din Codul de procedură penală), pentru a translata cauza în următoarele faze procesuale, punerea în mișcare a acțiunii penale, emiterea actului de sesizare [art. 309 și art. 327 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală]; ... – se pot exercita drepturile procesuale de către făptuitor cu posibilitatea dovedirii unui caz de stopare ori stingere a acțiunii penale în persoana sa (de exemplu, lipsa vinovăției, lipsa autorizației, intervenția prescripției ori a unui caz de nepedepsire), ori poate interveni un astfel de caz independent de voința acestuia (de exemplu, cauza de deces, act de clemență). ... Translatarea momentului către începerea urmăririi penale in rem ar presupune că orice denunț ce a generat începerea urmăririi penale față de faptă este apt a atrage aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei. Această interpretare neagă condiția subsecventă referitoare la conduita beneficiarului cauzei legale referitoare la facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane. Tragerea la răspundere penală este un concept ce nu poate fi definit ori înțeles decât în condițiile existenței făptuitorului și participării sale în procesul penal. Ca urmare, sintagma „facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală“ implică o procedură desfășurată față de făptuitor. Sintagma analizată leagă particulele componente prin conjuncția copulativă „și“, astfel că interpretarea gramaticală conduce la aceeași concluzie a necesității unei proceduri desfășurate față de făptuitor, nefiind suficientă doar identificarea sa. Începerea urmării penale in personam este momentul procesual ce atestă identificarea făptuitorului și atragerea în procesul penal în scopul stabilirii răspunderii penale. Stabilirea unui unic și cert moment procesual al urmăririi penale (în cercetarea declanșată prin denunț) asigură egalitatea în fața legii și predictibilitatea actului de justiție în situația aplicării normei evaluate, lăsând judecătorului analiza condițiilor de fond. Existența stadiului procesual necesar în cauza declanșată prin denunț nu exclude sarcina probei cu privire la conduita denunțătorului. Interpretarea restrictivă, ce presupune deplasarea reperului către momente procesuale ulterioare, echivalează cu o excludere sau restrângere a incidenței aplicării textului, iar interpretarea extensivă, ce presupune deplasarea reperului către momentul procesual anterior, începerea urmăririi penale in rem, echivalează cu modificarea textului prin înlăturarea condiției facilitează tragerea la răspundere penală a altor persoane. Determinarea sferei de aplicabilitate a normei analizate presupune decelarea voinței legiuitorului cu ajutorul interpretării, fără a se putea genera un mecanism pentru evaluarea activității procurorului de caz sub aspectul intervalului util începerii urmăririi penale in personam. Ca urmare, pentru incidența cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 este suficientă începerea urmăririi penale in personam, nefiind necesară tragerea la răspundere penală a persoanei denunțate, respectiv pronunțarea unei soluții de condamnare, dar nici emiterea actului de sesizare ori a ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale. ... ...